Locuințele neracordate la rețea publică de apă, canalizare sau gaze - scutite de impozit. Proiect construit chiar pe principii enunțate de Bolojan

Clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice, fără acces la rețele publice de alimentare cu apă, de canalizare ori de distribuție a gazelor naturale, vor fi scutite de impozitul pe clădire, propune un proiect analizat de Profit.ro.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Locuințele neracordate la rețea publică de apă, canalizare sau gaze - scutite de impozit. Proiect construit chiar pe principii enunțate de Bolojan

Inițiatorii proiectului iau astfel în calcul chiar argumentele invocate de premierul Bolojan pentru dublarea impozitelor locale începând cu acest an.

Șeful Executivului a justificat majorarea impozitului pe locuințe prin faptul că investițiile efectuate de primării în dezvoltarea localităților, precum canalizare și reabilitare termică, au făcut ca valoarea locuințelor să crească, astfel că proprietarii trebuie să contribuie mai mult la proiectele viitoare ale administrațiilor locale.

„În condițiile în care, de exemplu, ai stat pe o stradă neasfaltată care s-a asfaltat anul trecut, locuiești într-un bloc care s-a reabilitat termic din fonduri europene, nu ai avut canalizare, te racordezi la canalizare, se face o șosea de centură pe care câștigi 5 minute în fiecare zi înseamnă că valoarea proprietății tale, zona în care locuiești este mai accesibilă, este mai curată, crește și este logic să se contribuie cu o sumă mai mare de bani la bugetele locale pentru ca aceste proiecte de investiții să poată fi continuate”, a susținut Bolojan.

ULTIMA ORĂ România poate pierde miliarde de euro din PNRR din cauza neimplementării unor jaloane. LISTA include decarbonizarea, ANAF, urbanism. Asigurări că obligațiile vor fi în final îndeplinite CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ România poate pierde miliarde de euro din PNRR din cauza neimplementării unor jaloane. LISTA include decarbonizarea, ANAF, urbanism. Asigurări că obligațiile vor fi în final îndeplinite

”Dorim să aducem o critică asupra modului în care taxele și impozitele au crescut, în mod repetat, în lipsa unei veritabile îmbunătațiri a serviciilor oferite de stat.

Astfel, putem afirma că aceste creșteri nu au fundament și sunt doar modalități artificiale de creștere a sumelor colectate de stat. Acest lucru este în contradictie cu natura taxelor și impozitelor care reprezintă, în fapt, contribuții realizate cu scopul de a susșine serviciile publice oferite de autorități”, susțin autorii proiectului.

Aceștia adaugă că există un numar foarte mare de gospodării și de întregi comunități care nu au asigurate servicii publice de alimentare cu apă, canalizare ori de distribuție a gazelor naturale.

”În acest context, imobilele care nu beneficiază de astfel de servicii de natură publică nu ar trebui sa fie supuse taxelor și impozitelor referitoare la clădiri, întrucât autoritățile publice nu au asigurat infrastructura necesară pentru aceste servicii și continuă să dea dovadă de pasivitate”, mai afirmă autorii proiectului.

Soluție la problema buletinului electronic, după zeci de reclamații: Nicio autoritate nu va mai cere oamenilor copie după buletin sau dovada adresei de domiciliu. Totul va fi verificat online. Amendă de până la 3.000 lei în caz contrar - proiect CITEȘTE ȘI Soluție la problema buletinului electronic, după zeci de reclamații: Nicio autoritate nu va mai cere oamenilor copie după buletin sau dovada adresei de domiciliu. Totul va fi verificat online. Amendă de până la 3.000 lei în caz contrar - proiect

Ca urmare, inițiativa prevede completarea Codului fiscal prevederea că nu se datorează impozit/taxă pe clădiri pentru: ”clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice care nu au acces la o infrastructură aflată în funcțiune pentru rețele publice de alimentare cu apă, de canalizare ori de distribuire a gazelor naturale”.

Inițiativa vine în contextul în care deciziile Guvernului Bolojan de a majora baza impozabilă pentru locuințe și de a elimina unele reduceri de impozite au condus anul acesta la o creștere de 1,8-3 ori (o majorare între 80% și 200%) a impozitelor pe case și apartamente.

Aceste impozite și taxe pe proprietate majorate vor genera venituri bugetare de 12,88 miliarde lei în 2026, în creștere de la 10 miliarde de lei în 2025.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2592 +0.0036+0.07 %
1 USD4.5281 +0.0139+0.31 %
1 GBP6.0899 +0.0102+0.17 %
1 CHF5.7371 -0.0061-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite