Klaus-Michael Kuehne era acționarul majoritar al grupului elvețian de logistică Kuehne + Nagel și considerat unul dintre regii logisticii mondiale.
Din 2022, era și cel mai mare acționar individual al Lufthansa.
Kuehne + Nagel are operațiuni în România de aproape 30 de ani.
De asermenea, Lufthansa operează constant zboruri spre România.
Compania, cu o istorie care se întinde pe două secole, a devenit unul dintre liderii mondiali în transportul aerian și maritim de mărfuri, cu aproximativ 88.000 de angajați și 1.300 de sedii în aproximativ o sută de țări, arată G4Media.ro.
Kühne s-a alăturat companiei în 1958, devenind apoi președinte în 1966 și director general în 1975.
Kühne, care s-a stins din viață în noaptea de duminică spre luni la Schindellegi, în Elveția, condusese expansiunea internațională a întreprinderii familiale după mutarea sediului în cantonul Schwyz. Prin intermediul Kuhne Holding AG, antreprenorul deținea, la sfârșitul anului 2025, 55,4% din capitalul grupului, în timp ce Fundația Kühne deținea o cotă mai mică de 5%.
Din 2022, era cel mai mare acționar individual al Lufthansa. Holdingul său și-a majorat participația la companie chiar în luna mai. Potrivit datelor actuale, holdingul deține puțin peste 20% din Lufthansa AG. Anterior, participația sa era de 15,01%.
În iulie 2024, holdingul său a intrat, împreună cu fondul de investiții EQT, în acționariatul companiei germane de servicii de mobilitate Flix, devenită cunoscută pentru autobuzele și trenurile sale verzi. Deține 35% din companie.
Averea totală a antreprenorului a fost evaluată de Forbes la 44 de miliarde de dolari.
El transferase deja cu câțiva ani în urmă cea mai mare parte a averii sale într-o fundație, care, la rândul ei, deține Kühne Holding.
Magnatul german a luat această decizie în condițiile în care nu a avut copii.















