Obiectivul conducerii este ca prima tranzacție să se materializeze înainte de finalul anului 2026, sub rezerva finalizării cu succes a proceselor aferente tranzacției.
Demersurile de listare ale Christian Tour au mers în paralel cu tatonarea pentru achiziția unui competitor, tranzacție care ar urma să fie consumată după atragerea finanțării de pe bursă, conform informațiilor obținute și transmise anterior de Profit.ro.
Sunt bani care ar urma să fie utilizați într-o tranzacție majoră în turismul românesc. Christian Tour țintește achiziția unei agenții de turism din Top 5, în România, conform unor surse ale Profit.ro apropiate tranzacției.
Demersurile pentru cumpărarea unui competitor au mers în paralel cu cele de listare, într-o pregătire în paralel de mai multe a ambelor tranzacții (cea de pe bursă și cea de achiziție).
Fondatorul Cristian Pandel a afirmat anterior că cea mai mare parte a resurselor atrase în oferta publică primară vor fi alocate către M&A. Conform informațiilor Profit.ro,. nu este vorba de câteva agenții din planul secund, ca până acum, ci chiar de un competitor din Top 5.
Conform datelor din piața de turism, în afară de Christian Tour, celelalte agenții din Top 5 sunt Karpaten, Anex, Dertour - protagonista unei tranzacții care l-a avut ca vânzător de Dragoș Anastasiu, tranzacție anunțată în premieră de Profit.ro - și Paralela 45, unde polonezii de la Rainbow Tours tocmai au devenit acționari majoritari în urma unui transfer de 70% din acțiuni realizat de Alin Burcea și anunțat în premieră tot de Profit.ro.
În același timp, în Topul agențiilor de turism, conform datelor din 2024, mai sunt Business Travel (controlată de Paula Dobrescu), Eturia, Happy Tour, Eximtur, Vola (ultima exclusiv online).
Profit.ro a semnalat de altfel o serie de mici tranzacții în ultimii doi pe piața de turism realizate de către Cristian Pandel, fondatorul Christian Tour. El a achiziționat mai multe agenții de turism ca parte a planului său de expansiune pe piața locală, după cum a anunțat în premieră Profit.ro.
„Noi oricum am mai făcut și alte achiziții în ultima perioadă. Achiziționăm mai multe companii mici și medii în portofoliul nostru pentru consolidarea business-ului. Niciunul dintre brandurile astea locale nu vor fi transformate în Christian Tour, ci vor rămâne independente.
Vor avea aceleași valori, limite și sisteme de operare ca Christian Tour, dar vor rămâne branduri autohtone locale. Vor fi ca un fel de constelație. Vor fi mai multe agenții cu diverse nume locale, dar sub același standard de business”, spunea pentru Profit.ro, la finele anului 2023, Cristian Pandel, fondatorul Christian Tour.
Christian Tour s-a listat la cota Bursei de Valori București în această vară, după ce în luna mai a derulat o ofertă publică de listare cu o valoare de 148,95 milioane lei (28,40 milioane euro).















