Ministrul Comerțului din Marea Britanie, Liam Fox, a avertizat-o pe Theresa May să nu extindă negocierile privind Brexitul, adăugând că acest lucru ar reprezenta „o trădare completă” față de cei care au votat pentru părăsirea Uniunii Europene, scrie Politico.
May ar trebui să părăsească negocierile fără niciun acord dacă nu se va ajunge la o înțelegere până în martie 2019, consideră Fox.
„Publicul ne-a transmis, nu a fost o consultare, să părăsim Uniunea Europeană și oamenii deja se întreabă de ce nu durează mai mult de patru ani pentru ca noi să părăsim UE”, a adăugat Fox într-un interviu pentru Business Insider.
Fox, care a participat în campania pro-Brexit, a acuzat UE că pune mai mult preț pe „ideologia politică” decât pe grija pentru bunăstarea cetățenilor, scrie News.ro

„Uniunea Europeană pur și simplu nu dorește să funcționeze propunerea lui May. Este clar că este posibilă, dar este nevoie de determinare politică pentru a se întâmpla acest lucru. Întrebarea este dacă cei 27 de lideri UE sunt dispuși să pună mai presus ideologia politică a Comisiei decât bunăstarea economică a cetățenilor europeni”, a declarat Fox.
Negociatorul șef al UE, Michel Barnier, a declarat joi că Bruxellesul nu va permite Regatului Unit să colecteze taxele UE după Brexit, un element cheie din propunerea lui May.
Fox a avertizat că UE trebuie să aibă flexibilitate în negocieri și nu poate „să continue să respingă anumite lucruri fără să explice clar ce doresc” dacă doresc să evite un scenariu fără niciun acord