Președintele Klaus Iohannis a trimis ministrului Justiției cererea de urmărire penală a lui Cico Dumitrescu, în dosarul Revoluției

Președintele Klaus Iohannis a trimis vineri ministrului Justiției cererea de urmărire penală a lui Cico Dumitrescu, în dosarul Revoluției, pentru infracțiuni contra umanității.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Președintele Klaus Iohannis a trimis ministrului Justiției cererea de urmărire penală a lui Cico Dumitrescu, în dosarul Revoluției

Președintele Klaus Iohannis a trimis vineri ministrului Justiției cererea de urmărire penală a lui Cico Dumitrescu, în dosarul Revoluției, pentru infracțiuni contra umanității.

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis ministrului justiției cererea de urmărire penală față de domnul Dumitrescu (Cico) Emil, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare, sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii contra umanității, prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. a), g), i) și k) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul prevederilor art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituția României, republicată, ale art. 12 și art. 18 din Legea nr. 115/1999, precum și a celor reținute prin Deciziile Curții Constituționale nr. 93/1999, nr. 665/2007 și nr. 270/2008", anunță Președinția.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri, scrie News.ro.

ULTIMA ORĂ Liviu Dragnea condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive. Posibilitate de recurs CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Liviu Dragnea condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive. Posibilitate de recurs

În ceea ce îl privește pe Emil (Cico) Dumitrescu, procurorii spun că a lansat personal prin intermediul TVR (începând cu 22 decembrie 1989, orele 14.25) informații false, cu caracter diversionist, care au avut drept efect instaurarea la nivelul întregii țări a psihozei fenomenului terorist, care au avut drept consecință pierderi de vieți omenești, vătămări corporale și lipsirea de libertate a numeroase persoane. El a făcut parte din comandamentul militar existent în TVR, iar din această poziție a desfășurat activități care au avut drept efect intensificarea psihozei cu privirea la activitatea elementelor teroriste, mai spun procurorii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0632 -0.0062-0.12 %
1 USD4.3104 -0.0154-0.36 %
1 GBP5.8585 +0.0020+0.03 %
1 CHF5.4178 -0.0043-0.08 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite