Parlamentul elvețian va ancheta modul în care guvernul a gestionat achiziția a 36 de avioane de luptă americane F-35, în contextul în care Statele Unite tocmai au solicitat Bernei 1,3 miliarde de dolari în plus față de prețul convenit pentru a-și onora angajamentul, a anunțat marți o comisie parlamentară elvețiană.
Guvernul elvețian a anunțat la 25 iunie că Statele Unite solicită o sumă mai mare - de la 650 de milioane la 1,3 miliarde de dolari suplimentari - din cauza costurilor suplimentare legate în special de inflație, potrivit Boursorama.

Potrivit Bernei, Elveția și Statele Unite au convenit contractual asupra unui preț ferm în 2022, de puțin peste 6 miliarde de franci (6,4 miliarde de euro în prezent) pentru aceste avioane de luptă ale companiei americane Lockheed Martin, scrie News.ro.
Prețul a fost „confirmat oficial, atât prin rapoartele de expertiză, cât și de ambasada americană la Berna”, a declarat săptămâna trecută Ministerul Apărării elvețian.
Însă, la sfârșitul lunii februarie, Agenția americană pentru cooperare în domeniul apărării și securității (DSCA) a informat Elveția în scris că, în opinia sa, prețul ferm convenit se baza „pe o neînțelegere”.
Livrările ar trebui să înceapă în 2027.
„Comisia de gestionare a Consiliului Național a decis să investigheze modul în care autoritățile au gestionat problema prețului fix al F-35A la achiziționarea acestui aparat”, a anunțat comisia parlamentară într-un comunicat. Ea a decis „să încerce să determine dacă, retrospectiv, s-au constatat nereguli în modul în care Consiliul Federal (guvernul - n.r.) a gestionat negocierea contractelor”. De asemenea, comisia dorește să examineze dacă guvernul și Ministerul Apărării elvețian „au comunicat în mod adecvat” cu parlamentul și cu publicul.

La sfârșitul lunii iunie 2021, guvernul a decis să achiziționeze F-35, considerat unul dintre cele mai moderne și sofisticate avioane de luptă din lume, care echipează deja sau va echipa armatele a numeroase țări europene. În septembrie 2020, elvețienii au aprobat cu o mică majoritate un buget de 6 miliarde de franci pentru ca țara să se doteze cu o nouă flotă, avioanele aflate în prezent în serviciu - F/A 18 și F5 - ajungând la sfârșitul ciclului de viață la sfârșitul deceniului.
Deși guvernul elvețian afirmă că avionul F-35 era de departe cel mai bun și cel mai ieftin dintre toate avioanele aflate în cursă pentru contract (Rafale, F/A-18 și Eurofighter), numeroasele dificultăți tehnice și depășirile bugetare ale programului F-35 din Statele Unite au determinat deja Comisia de gestionare a Consiliului Național să investigheze în 2022 alegerea avionului.