Dacă administratorul unei societăți cu răspundere limitată (SRL), care are și calitatea de asociat unic sau de asociat majoritar, a decedat, iar dezbaterea succesiunii după acesta nu s-a finalizat în termen de 30 de zile de la survenirea decesului, orice persoană cu vocație succesorală se va putea adresa instanței de judecată competente în vederea numirii unui administrator temporar, cu stabilirea remunerației din patrimoniul societății.
Măsura apare într-un proiect al actualei puteri, analizat de Profit.ro, în care se arată că în prezent nu există un mecanism legal de protecție pentru societățile aflate într-o astfel de situație de blocaj.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Administratorul astfel numit va putea încheia acte de dispoziție, a căror valoare depășește 20% din activul net al societății, doar cu acordul prealabil al Adunării Generale a Asociaților.
De asemenea, procedura va urma regulile aplicabile ordonanței președințiale, ceea ce permite soluționarea cauzei cu celeritate, fără a prejudicia fondul dreptului de proprietate sau al calității de asociat.
Remunerația administratorului temporar va ft stabilită de instantă, ținând cont de natura și volumul activității desfășurate de societate, și va fp suportată din patrimoniul acesteia, astfel încât să nu se creeze o povară financiară suplimentară pentru moștenitori.

”Introducerea unui cadru legal clar și functional este esențială pentru a asigura continuitatea unei societăți comerciale în fața unor evenimente imprevizibile, precum decesul asociatului unic.
Lipsa unei intervenții rapide generează blocaje în societate, iar un mecanism previzibil permite protejarea intereselor patrimoniale și contractuale ale firmei, evitând pierderi irecuperabile.
Soluția propusă creează stabilitate juridic ă și permite autorităților publice să acționeze eficient.
Astfel, patrimoniul societății este conservat, jar relațiile comerciale pot fi menținute până la clarificarea situației succesorale”, se arată în proiect.