Modificarea este prevăzută într-un proiect de ordin de președinte ANAF.
Înainte de a intra în vigoare, ordinul trebuie adoptat și publicat în Monitorul Oficial.
În cazul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA care solicită rambursarea soldului sumei negative de TVA, care nu se regăsesc în niciuna dintre situațiile speciale prevăzute de Codul de procedură fiscală, suma reprezentând taxa pe valoarea adăugată solicitată se rambursează fără efectuarea inspecției fiscale anticipate.
În acest caz, precum și în cazul în care, cu ocazia inspecției fiscale anticipate, nu au fost stabilite diferențe față de suma solicitată la rambursare, decizia de rambursare a TVA se întocmește de compartimentul cu atribuții în domeniul soluționării deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare și se semnează de conducătorul unității fiscale.
Modificarea pregătită - șeful AJFP trebuie să semneze decizia
În contexul minimizării riscurilor în managementul decizional la nivelul unităților fiscale subordonate ANAF, se propune ca deciziile de rambursare a TVA întocmite la nivelul unităților fiscale municipale, orășenești sau comunale, pentru soluționarea solicitărilor de rambursare depuse de contribuabilii aflați în competența lor de administrare fiscală, să fie supuse aprobării conducătorilor administrațiilor județene ale finanțelor publice, în a căror subordine funcționează aceste unități fiscale.
În acest scop, este necesară modificarea atât a Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, cât și a formularului de Decizie de rambursare a TVA.
Totodată, în cuprinsul procedurii de soluționare a deconturilor, se înlocuiește denumirea serviciilor fiscale municipale, orășenești și a birourilor fiscale comunale, cu sintagma ”unități fiscale”.














