Schimbare: Clădirile de birouri, spațiile comerciale și industriale vor trebui construite cu acoperișuri verzi. Noi cerințe tehnice și verzi inclusiv la parcările exterioare - Codul Urbanismului, explicat

Începând cu 1 ianuarie 2027, clădirile de birouri, spațiile comerciale, industriale, de depozitare și parcările acoperite cu suprafețe de peste 1.000 mp, vor trebui să fie construite cu acoperișuri verzi pe cel puțin 50% din suprafață, conform noului Cod al Urbanismului. Chiar și parcările exterioare vor trebui să aibă arbori sau dispozitive de umbrire pe cel puțin 30% din suprafață.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Schimbare: Clădirile de birouri, spațiile comerciale și industriale vor trebui construite cu acoperișuri verzi. Noi cerințe tehnice și verzi inclusiv la parcările exterioare  - Codul Urbanismului, explicat

Codul Urbanismului a fost promulgat de președinte la începutul lunii, a fost publicat în Monitorul Oficial la 10 august, urmând să intre în vigoare în termene de 15 zile de la publicare.

Începând cu 1 ianuarie 2027, pentru clădirile de birouri, spațiile comerciale, industriale, de depozitare și parcajele acoperite cu suprafețe de peste 1.000 mp, autorizarea va presupune realizarea unor acoperișuri verzi pe minimum 50% din suprafață, în condițiile prevăzute de lege.

Totodată, parcările exterioare de peste 500 mp vor trebui să asigure permeabilitatea și drenajul sustenabil al apelor pluviale, precum și arbori sau sisteme de umbrire, inclusiv soluții pentru producerea energiei regenerabile, pe cel puțin 30% din suprafață.

Codul prevede și excepții pentru situațiile în care aplicarea acestor măsuri ar afecta patrimoniul construit sau nu este posibilă din punct de vedere tehnic și economic.

Plan ambițios Bolojan, se va lucra și în weekend. Peste 3.000 de lucrări finanțate din PNRR mai sunt de recepționat în 10 zile. Bolojan: Am pus toate instituțiile să lucreze sâmbăta și duminica CITEȘTE ȘI Plan ambițios Bolojan, se va lucra și în weekend. Peste 3.000 de lucrări finanțate din PNRR mai sunt de recepționat în 10 zile. Bolojan: Am pus toate instituțiile să lucreze sâmbăta și duminica

Textul de lege

Dispoziții care vizează creșterea performanței energetice a clădirilor și îmbunătățirea calității aerului

În vederea creșterii performanței energetice a clădirilor și îmbunătățirii calității aerului, se instituie următoarele obligații, după următorul calendar:

a) până la actualizarea planurilor urbanistice generale cu delimitarea zonelor în care sunt introduse măsuri pentru creșterea calității aerului în centrele urbane, consiliile locale vor adopta prin hotărâri, în baza propunerii compartimentelor de specialitate în domeniul urbanismului și mediului, delimitarea zonelor cu emisii zero și a zonelor cu emisii scăzute, în termen de maximum 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentului cod;

b) începând cu 1 ianuarie 2027, autorizarea lucrărilor de construire a clădirilor sau părților de clădiri cu funcțiuni de birouri, comerciale, industriale, de depozitare, inclusiv parcaje acoperite, cu o suprafață construită mai mare de 1.000 mp, va fi condiționată de prevederea de acoperișuri verzi, adaptate condițiilor climatice, pe cel puțin jumătate din suprafață. Prin acoperiș verde se înțelege acel acoperiș pe care este prevăzut, în mod deliberat, prin proiect, vegetație, peste stratul care realizează protecția la intemperii;

EXCLUSIV SURPRIZĂ Rival al Lidl și Kaufland ia în calcul România. Gigantul Globus, cu zeci de hipermarketuri, a venit deja la București să discute cu Guvernul FOTO CITEȘTE ȘI EXCLUSIV SURPRIZĂ Rival al Lidl și Kaufland ia în calcul România. Gigantul Globus, cu zeci de hipermarketuri, a venit deja la București să discute cu Guvernul FOTO

c) începând cu 1 ianuarie 2027, parcările exterioare de peste 500 mp asociate clădirilor sau părților de clădiri cu funcțiuni de birouri, comerciale, industriale, de depozitare, precum și parcările noi exterioare deschise publicului cu suprafață mai mare de 500 mp trebuie să încorporeze dispozitive tehnice care favorizează permeabilitatea și infiltrarea apei pluviale sau evaporarea acesteia, precum sisteme de drenaj sustenabil sau altele asemenea;

d) pentru reducerea insulelor de căldură, parcările trebuie ca pe cel puțin 30% din suprafață să aibă arbori sau dispozitive de umbrire. În cazul în care sunt utilizate dispozitive de umbrire, acestea sunt prevăzute cu sisteme de producere a energiei regenerabile;

e) prevederile anterior menționate nu se aplică în situațiile în care afectează conservarea patrimoniului arhitectural sau dacă cerințele nu pot fi îndeplinite în condiții acceptabile din punct de vedere tehnic și economic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2536 -0.0045-0.09 %
1 USD4.5037 +0.0111+0.25 %
1 GBP6.1399 +0.0030+0.05 %
1 CHF5.6131 -0.0099-0.18 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite