Un specialist din cadrul Direcției Naționale Anticorupție a fost reținut pentru luare de mită, după ce i-ar fi cerut 15.000 de euro unui om de afaceri în legătură cu un contract pe care acesta intenționa să îl încheie cu DNA, în cadrul unui proiect privind dezvoltării capacității tehnice a instituției în investigarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE. El a fost prins în flagrant când primea echivalentul a 6.000 de euro.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând din 16 noiembrie, a inculpatului Nicolae Răzan Despa, specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, pentru luare de mită, scrie News.ro.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
"În perioada 15 septembrie 2021 – 16 noiembrie 2021, inculpatul Despa Nicolae Răzvan, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 15.000 euro și, după mai multe „negocieri”, ar fi acceptat promisiunea sumei de 12.000 euro (plătibilă în două tranșe), în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu. Concret, banii respectivi ar fi fost pretinși în legătură cu un contract de achiziție publică pe care omul de afaceri intenționa să îl încheie cu Direcția Națională Anticorupție în cadrul proiectului Continuarea dezvoltării capacității tehnice a D.N.A în investigarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale U.E, cofinanțat de OLAF în cadrul programului Hercule III Technical Asistance", arată DNA, într-un comunicat.
În acest context, marți, Despa a primit de la omul de afaceri 30.000 de lei (echivalentul a 6.000 euro), fiind prins în flagrant.
Despa urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.