Speranța unei aderări rapide la NATO a Suediei și Finlandei scade, din cauza Turciei, care blochează procesul aderării și acuză cele două țări de susținerea unor grupări kurde, relatează AFP.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Atât Suedia, cât și Finlanda își continuă negocierile cu Turcia în vederea unei aderări la NATO, însă speranța unei aderări rapide pare se se îndepărteze tot mai mult, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Moratoriul bancar. Persoanele fizice cu cheltuieli în creștere cu 25% pot cere amânarea ratelor pe 9 luni. Beneficiază și firmele cu rezultate în scădere cu 25%. Proiectul - aproape identic cu cel anunțat de Profit.ro și negat de CâciuSecretarul general al NATO Jens Stoltenberg se întâlnește, la Bruxelles, cu reprezentanți turci, suedezi și finlandezi, cu speranța de a debloca dosarul, înaintea unui summit al Alianței Nord-Atlantice prevăzut săptămâna viitoare.
”Cred că este posibil, dar va fi foarte dificil. Acest lucru le va cere ambelor tabere să dea dovadă de o voință reală de a face un compromis”, estimează într-un interviu acordat AFP drectorul Institutului de Studii Turcești la Universitatea din Stockhom, Paul Levin.
TURCIA CERE ANGAJAMENTE
Înainte de blocajul-surpriză turc, luna trecută, Stockholmul și Helsinki - dar și condicerea NATO de la Bruxelles - sperau la un proces rapid de aderare la Alianța Nord-Atlantică, printr-o afișare a unanimității celor 30 de membri actuali la summitul de la Madrid.
Însă premierul finaldez Sanna Marin a recunoscut săptămâna trecută riscul ca situația să fie ”înghețată”, în cazul în care litigiul nu este deblocat până la summit.
”Dacă nu rezolvăm aceste probleme înaintea (summitului de la) Madrid, există riscul ca situația să fie înghețată. Nu știm cât timp, dar ar putea dura un anumit timp”, a declarat ea la o reuniune a premierilor nordici.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut miercuri ”măsuri concrete” din partea ameblor capitale nordice.
Ankara cere angajamente în scris.
Turcia acuză cele două țări - dar mai ales Suedia - de susținerea unor grupări kurde ca PKK și YPG, pe care le consideră teroriste.
Ea cere totodată o rdicare a blocării exportului de armament, impusă de cele două țări nordice, din cauza intervanței militare a Turciei în Siria, în 2019, o înăsprire a legislației antiteroriste suedeze și extrădarea mai multor persoane pe care le consideră teroriste.
Suedia a fost una dintre primele țări care au clasat PKK drept organizație teroristă, încădin anii '80.
Însă, la fel ca multe țări occidentale, ea și-a exprmatsusținerea față de YPG, aliate PKK în Siria, care au luptat împotriva jihadiștilor din Statul Islamic (SI), alături de Statele Unite.
Stockholmul a făcut deja câteva gesturi, subliniind că intrarea în NATO ar putea schimba poziția autorității sale însărcinată cu exportul de armament privind Turcia.
Suedia și-a înăsprit, de asemenea, legislația antiteroristă în ultimii ani, iar o nouă înăsprire urmează să intre în vigoare la 1 iulie, sublinia săptămâna trecută premierul Magdalena Andersson.
O DEPUTATĂ-CHEIE
Însă, având în vedere importanta comunitate kurdă suedeză - estimată la 100.000 de persoane - ”Suedia se demarcă(...), fiind în general mai favorabilă cauzei kurde”, notează Paul Levin.
”Din acest punct de vedere, Turcia poate că are dreptate să se concentreze asupra Suediei”, subliniază universitarul.
”Există un conflict real între viziunea Suediei în problema kurdă și cerințele turce față de Suedia”, subliniază, de asemenea, o profesoară de științe politice la Universitatea din Uppsal, Li Bennich-Björkman.
Această dilemă se manifestă foarte vizibil în rolul pe care l-a jucat în ultimele săptămâni o deputată suedeză de origine iraniano-kurdă, Amineh Kakabaveh, care se opune oricărei concesii lui Erdogan.
Din cauza echilibrului foarte precar în Parlamentul suedez, vocea sa este esențială în asigurarea susținerii Guvernului social-democrat minoritar al lui Magdalena Andersson.
La ora actuală, ”nu e nimeni mai puternic în politica suedeză decât Kakabaveh”, declară AFP Elisabeth Braw, o specialistă în probleme de Apărare suedeze la American Entreprise Institute..
Deputata - care a obținut un acord, în noiembrie, în vederea alegerii lui Magdalena Andersson - a amenințat că nu va susține miercuri bugetul Guvernului , dacă nu obține o promisiune clară a unui embargo vizând exportul de armament în Turcia.
Însă rolul acestei deputate - care nu face parte din niciun grup parlamentar - urmează să scadă în timpul vacanței parlamentare, până la alegerile de la 11 septembrie, în care foarte probabil urmează să nu mai fie aleasă.
”Însă pierdem peste trei luni de zile”, subliniază Elisabeth Braw.