O investiție de câteva milioane de euro va avea loc anul acesta la Palatul Parlamentului. Este vorba despre amplasarea unui sistem complex de instalații care vor asigura independența energetică a celei mai mari clădiri civile din lume.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
VEZI AICI ȘI FOTO&DOCUMENT Frig ″rusesc″ la Casa Poporului
Din documentele care stau la baza investiției rezultă că aleșii neamului se simt amenințați de un gaz toxic care aparent s-a acumulat în cantități mari în pereții clădirii. În bugetul Camerei Deputaților pe anul 2023 au fost aprobate la finalul anului trecut cheltuieli de peste 40 de milioane de lei (circa 8 milioane de euro) pentru două mari investiții la Palatul Parlamentului: amplasarea de instalații de cogenerare și modernizarea lifturilor.
În cazul ascensoarelor, lucrurile sunt destul de clare: în Parlament sunt peste 30 de lifturi, utilizate de peste 450 de parlamentari și de o mie și ceva de funcționari, iar acestea au nevoie periodic de retehnologizare, arată Digi 24.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ România a ieșit să se împrumute de pe piețele externe în dolari, cu obligațiuni pe 5, 10 și 30 de ani Lucrurile devin mai interesante în cazul echipamentelor energetice. Scopul oficial al acestei investiții mari este independența energetică. După cum se afirmă în documentele oficiale ale investiției, este vorba despre un “sistem de cogenerare de înaltă eficiență care să asigure necesarul pe bază de energie termică și de apă caldă menajeră, respectiv de energie electrică pentru autoconsum, pentru imobilul Palatul Parlamentului”.
Pe parcursul anului trecut a fost realizat un studiu de fezabilitate pentru un “sistem de cogenerare de înaltă eficiență" la Palatul Parlamentului. În documentele oficiale care au stat la baza licitației pentru atribuirea acestui studiu de fezabilitate se vorbește despre “expunerea la radon” și se afirmă că “cerințele pentru monitorizarea, controlul și reducerea expunerii la radon au fost propuse având în vedere riscurile de sănătate cauzate de acumulările de radon din clădiri, cât și cadrul legislativ din România”.
Sistemul de cogenerare de înaltă eficiență va reduce expunerea la radon, un gaz toxic care crește riscul de cancer pulmonar și care, aparent, s-a acumulat în cantități mari în pereții clădirii Palatului Parlamentului.
Elaborarea studiului de fezabilitate pentru sistemul de cogenerare la Parlament a costat un sfert de million de lei, adică aproximativ 52.000 euro.
Ce este Ucigașul Tăcut
Radonul este un gaz imposibil de detectat prin simțurile umane. Este inodor, incolor, insipid, iar medicii susțin că radonul este principala cauză de cancer pulmonar, după fumat. Între 8 și 15% din totalul cazurilor de cancer pulmonar, se datorează radonului acumulat în interiorul spațiului locuit. Acesta este și motivul pentru care Radonul este supranumit și ”ucigașul tăcut”.
Guvernul României a aprobat încă din anul 2018 un Plan național de acțiune la radon (PNAR), iar normativul prevede obligativitatea de a măsura și remedia concentrația de radon din clădiri, atât rezidențiale, cât și locuri de muncă, fiind obligatorii măsurători în toate clădirile publice cu grad ridicat de ocupare din România, precum instituții publice, școli, grădinițe, spitale, cămine de copii și bătrâni și alte clădiri cu utilizare similară. Până la școli, spitale sau grădinițe, măsurătorile și remedierea concentrațiilor de radon încep, iată, cu clădirea în care lucrează aleșii neamului. Alina Gorghiu, președintele Senatului, declara recent că montarea de panouri fotovoltaice la Parlament, pe o suprafață de aproximativ 10.000 de metri pătrați, ar asigura o parte semnificativă din necesarul de energie electrică a clădirii.
“Nu poți să recomanzi cetățenilor și oamenilor persoane fizice să facă această economie dacă tu, ca instituție publică, care ai un consum extraordinar de mare, nu faci ceva în această direcție", afirma Alina Gorghiu.