După ce s-au plâns de frig, parlamentarii pregătesc o centrală proprie la Palatul Parlamentului, a treia cea mai mare clădire administrativă civilă din lume, prezentată ca "vedetă energofagă" și în presa internațională

După ce s-au plâns de frig, parlamentarii pregătesc o centrală proprie la Palatul Parlamentului, a treia cea mai mare clădire administrativă civilă din lume, prezentată ca "vedetă energofagă" și în presa internațională
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 12 iul 2022

Firma care a realizat auditul energetic al Palatului Parlamentului din București, a treia cea mai mare clădire administrativă civilă din lume, este liderul consorțiului care a depus singura ofertă la licitația organizată de Camera Deputaților în vederea achiziției de servicii de proiectare pentru elaborarea unui studiu de fezabilitate privind construirea unei centrale proprii în cogenerare de înaltă eficiență care să asigure alimentarea cu căldură, apă caldă și energie electrică a parlamentarilor și a personalului administrativ al clădirii-mamut a Legislativului, conform datelor analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania furnizoare de soluții de eficientizare energetică Servelect SRL din Turda, controlată de antreprenorii Andrei Ceclan și Claudiu Boca, care a efectuat auditul energetic al Casei Poporului în perioada 2018-2020, a depus ofertă în parteneriat cu firma de proiectare de instalații electrice, termice și de aer condiționat Caloria SRL din Cluj Napoca, deținută de Nicolae și Mihai Rotaru.

Zeci de percheziții într-un dosar de delapidare în care doi angajați ai unei bănci și-ar fi însușit peste 23 de milioane de lei din conturile unui fond privat de pensii, printre cele mai mari din România. REACȚIA Fondului CITEȘTE ȘI Zeci de percheziții într-un dosar de delapidare în care doi angajați ai unei bănci și-ar fi însușit peste 23 de milioane de lei din conturile unui fond privat de pensii, printre cele mai mari din România. REACȚIA Fondului

Palatul Parlamentului este racordat la sistemul centralizat de încălzire din București operat de Compania Municipală Termoenergetica, iar din documentația de atribuire a contractului pentru studiul de fezabilitate al centralei reiese că nu se are în vedere debranșarea clădirii. În schimb, Casa Poporului nu este racordată la rețeaua locală de distribuție a gazelor naturale.

Iarna trecută, parlamentarii s-au plâns de frig. În plus, costurile energetice ale clădirii, oricum imense, s-au majorat galopant odată cu scumpirile masive din ultimul an. "Pentru încălzirea acestei clădiri, costurile sunt ca ale unui oraș de 8.000-10.000 de locuitori", declara în 2013 președintele de atunci al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

Volkswagen: Producția de baterii este o dificultate mai mare decât interdicția UE privind motoarele cu combustie CITEȘTE ȘI Volkswagen: Producția de baterii este o dificultate mai mare decât interdicția UE privind motoarele cu combustie

Palatul Parlamentului a fost prezentat ca "vedetă energofagă" și în presa internațională.

Astfel, potrivit caietului de sarcini al licitației, se vrea implementarea unui "sistem de cogenerare de înaltă eficiență care să asigure necesarul de energie termică și de apă caldă menajeră, respectiv de energie electrică pentru autoconsum, pentru imobilul Palatul Parlamentului, pe baza unui concept unitar adaptat cerințelor de performanță și eficiență energetică ridicată, de optimizare a consumurilor și costurilor de energie electrică și termică, de reducere de emisii de gaze cu efect de seră și de asigurare a unui nivel de confort ridicat".

Puterea termică și electrică a centralei, precum și costurile investiționale necesare, vor fi stabilite prin studiul de fezabilitate.

EXCLUSIV PROFIT NEWS TV Șeful ANAF anunță - Luăm la țintă videochat-urile CITEȘTE ȘI EXCLUSIV PROFIT NEWS TV Șeful ANAF anunță - Luăm la țintă videochat-urile

Astfel, pornind de la analiza de fezabilitatea tehnică și economică a unei centrale în cogenerare sau trigenerare de înaltă eficiență, proiectanții vor stabili dimensionarea acestei centrale în raport cu necesarul de consum în bază, cu posibilitatea de funcționare și în regim insularizat, cu posibilitatea de corelare a funcționării și cu alte surse regenerabile locale, precum și cu opțiunea de a funcționa într-un mix de alimentare cu gaz metan și hidrogen.

"Se solicită realizarea de servicii de proiectare pentru elaborarea studiului de fezabilitate, obținerea avizelor și acordurilor stabilite prin certificatul de urbanism (obținut în cadrul studiului de fezabilitate), inclusiv ATR-ul (aviz tehnic de racordare) de la distribuitorul de gaze naturale, întocmirea roiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (DTAC), obținerea autorizației de construire, elaborarea caietului de sarcini și a documentației tehnico-economice necesare pentru organizarea unei proceduri de achiziție publică a contractului de proiectare și execuție lucrări", se menționează în documentație.

Legea \ CITEȘTE ȘI Legea "anti - dosar cu șină", adoptată

Proiectanții vor trebui să ia în considerare scenarii cu toate opțiunile tehnologice mature existente pe piață ca soluții de co/trigenerare de înaltă eficiență, bazate atât pe turbine pe gaz natural, cât și pe motoare termice. Toate scenariile vor trebui să aibă în vedere faptul ca aceste sisteme vor fi racordate la facilitățile existente din cadrul punctului termic al imobilului Palatul Parlamentului.

"Apa caldă se va produce prin intermediul unor schimbătoare de căldură care vor face parte din centrala de cogenerare. Schimbătoarele de căldură vor fi dimensionate astfel încât randamentul de transfer termic să fie cât mai ridicat. Conductele de apă caldă vor fi izolate termic, astfel încât să minimizeze pierderea de căldură spre mediul ambiant. Traseul conductelor de apă caldă va fi ales ținând cont de apropierea față de punctul termic al imobilului, unde se va prevedea racordarea. Se va asigura monitorizarea energiei termice produse sub forma de apă caldă. Necesitatea investițiilor de modernizare și de creștere a eficienței energetice în clădirea Palatul Parlamentului este în general fundamentată pe considerente de reducere a costurilor legate de utilități, dar consecința trebuie să fie în primul rând creșterea funcționalității și confortului în clădiri, inclusiv prin atingerea unui nivel cât mai ridicat de performanță energetică (noțiunea nZEB – clădiri cu consum energetic aproape egal cu zero), precum și pentru respectarea legislației, normelor și normativelor în vigoare, păstrând și chiar punând în valoare aspectul arhitectural și de încadrare armonioasă în peisajul construit", mai scrie în documentația de atribuire.

Camera Deputaților intenționează să atribuie contractul de realizare a studiului de fezabilitate, estimat la circa 252.000 lei plus TVA, până la finalul acestui an.

viewscnt
Afla mai multe despre
centrala proprie palatul parlamentului
incalzire palatul parlamentului
energie electrica palatul parlamentului
factura curent incalzire casa poporului