SUA și Elveția, aproape de un acord pentru reducerea tarifelor comerciale

Statele Unite și Elveția se află în fazele finale ale negocierilor pentru un acord comercial care ar reduce semnificativ tarifele de import impuse de administrația Trump, de la 39% la 15%, potrivit mai multor surse citate de presa internațională.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
SUA și Elveția, aproape de un acord pentru reducerea tarifelor comerciale

Președintele Donald Trump a confirmat luni că oficialii de la Casa Albă lucrează la un acord menit să atenueze efectele taxelor introduse în august asupra exporturilor elvețiene.

”Nu am stabilit încă o cifră finală, dar lucrăm la ceva care să ajute Elveția. Am lovit Elveția destul de puternic, dar vrem ca ea să rămână o țară prosperă. A fost un aliat foarte bun.”, a declarat Trump reporterilor în Biroul Oval, scrie News.ro.

One United Properties - rezultate financiare substanțial ameliorate la 9 luni CITEȘTE ȘI One United Properties - rezultate financiare substanțial ameliorate la 9 luni

Surse apropiate discuțiilor afirmă că tariful ar putea fi redus la 15%, același nivel aplicat Uniunii Europene, iar acordul ar putea fi finalizat în următoarele săptămâni, potrivit Bloomberg.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Economiei din Elveția a declarat pentru CNBC că ministrul Guy Parmelin ”este în contact constant cu autoritățile americane relevante, inclusiv cu reprezentanții USTR”, fără a comenta detalii privind negocierile.

Tariful de 39%, impus de Trump în cadrul campaniei sale de reechilibrare a balanțelor comerciale, a afectat în special exporturile elvețiene de ceasuri, bijuterii, mașini, produse electronice, ciocolată și produse farmaceutice.

Acțiunile companiilor Swatch Group și Richemont au crescut marți dimineață la deschiderea bursei, în contextul optimismului privind apropierea unui acord.

Pod din China, recent inaugurat, prăbușit parțial VIDEO CITEȘTE ȘI Pod din China, recent inaugurat, prăbușit parțial VIDEO

Directorul general al producătorului de ceasuri Breitling a calificat tariful drept ”dezastruos” pentru industria elvețiană.

Administrația americană a justificat măsura prin dezechilibrul comercial dintre cele două țări. Conform Biroului Reprezentantului pentru Comerț al SUA (USTR), deficitul de bunuri al Statelor Unite în comerțul cu Elveția a fost de 38,5 miliarde de dolari anul trecut.

Guvernul elvețian a respins acuzațiile privind practici comerciale neloiale, precizând că relațiile comerciale sunt „relativ echilibrate”, deoarece SUA are un excedent la exporturile de servicii, în timp ce Elveția îl are la exporturile de bunuri.

Peste 99% dintre produsele americane pot fi importate în Elveția fără taxe vamale, a subliniat Berna în luna august.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0845 -0.0009-0.02 %
1 USD4.3934 -0.0048-0.11 %
1 GBP5.7726 -0.0155-0.27 %
1 CHF5.4772 +0.0211+0.39 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite