Washingtonul a făcut pregătiri pentru retragerea diplomaților săi din Irak, după ce a avertizat Bagdadul că își va închide ambasada, măsură care a amplificat temerile că țara ar putea deveni zonă de luptă, au declarat doi oficiali irakieni și doi diplomați occidentali, transmite Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
O măsură a Statelor Unite de reducere a prezenței diplomatice într-o țară unde au până la 5.000 de soldați ar fi considerată în regiune ca fiind o escaladare a confruntării cu Iranul, stat acuzat de Washington că ar efectua atacuri cu rachete și bombe, scrie News.ro.
Acest lucru ar deschide posibilitatea unei acțiuni militare, cu numai câteva săptămâni înainte de alegerile americane în care președintele Donald trump a promovat o linie dură față de Iran și apropiații acestei țări.
Secretarul de stat Mike Pompeo a amenințat că va închide ambasada într-o discuție telefonică purtată în urmă cu o săptămână cu președintele irakian Barham Salih, au declarat două surse guvernamentale irakiene. Informația referitoare la conversație a fost publicată inițial de un site de știri irakian.
Până duminică, Washingtonul a început pregătirile pentru retragerea personalului diplomatic, pentru eventualitatea în care va fi luată o astfel de decizie, au spus aceste surse și cei doi diplomați occidentali.
Preocuparea în rândul irakienilor este că retragerea diplomaților ar fi urmată rapid de acțiuni militare împotriva forțelor pe care Washingtonul le-a acuzat de atacuri.
Clericul populist irakian Moqtada al-Sadr, care are milioane de adepți irakieni, a publicat săptămâna trecută o declarație prin care a pledat ca părțile să evite o escaladare care să transforme Irakul într-un câmp de luptă.
Unul dintre diplomații occidentali a spus că administrația SUA ”nu vrea să fie limitată în opțiunile sale” de a slăbi Iranul sau milițiile pro-iraniene din Irak. Întrebat dacă se așteaptă ca Washingtonul să răspundă cu măsuri economice sau militare, diplomatul a răspuns: ”Atacuri”.
Departamentul de Stat al SUA, întrebat despre planurile de retragere din Irak, a declarat: ”Nu comentăm niciodată conversațiile diplomatice private ale secretarului cu liderii străini ... Grupurile susținute de Iran care lansează rachete împotriva ambasadei noastre sunt un pericol nu numai pentru noi, ci și pentru guvernul Irakului”.
Într-o regiune polarizată între aliații Iranului și Statelor Unite, Irakul este o excepție: o țară care are legături strânse cu ambele părți. Dar acest expune țara riscului permanent de a deveni un teren de luptă într-un război de proximitate.
Acest risc a fost scos în evidență în ianuarie anul acesta, când Washingtonul l-a ucis pe cel mai important comandant militar al Iranului, Qassem Soleimani, cu un atac cu drone pe aeroportul din Bagdad. Iranul a răspuns cu rachete lansate împotriva bazelor SUA din Irak.
De atunci, un nou prim-ministru a preluat puterea în Irak, sprijinit de Statele Unite, în timp ce Teheranul păstrează în continuare legături strânse cu puternice mișcări armate șiite.
În mod frecvent sunt lansate rachete peste Tigru spre campusul diplomatic puternic fortificat al SUA, construit pentru a fi cea mai mare ambasadă americană din lume în așa-numita zonă verde din Bagdad, în timpul ocupației SUA după invazia din 2003.
În ultimele săptămâni, atacurile cu rachete din apropierea ambasadei au crescut, iar bombe detonate pe șoseale au vizat convoaie care transportau echipamente către coaliția militară condusă de SUA.
Un atac rutier a lovit un convoi britanic la Bagdad, fiind primul de acest fel împotriva diplomaților occidentali din Irak în ultimii ani.
Luni, trei copii și două femei au fost uciși când două rachete ale milițiilor au lovit o casă familială, a anunțat armata irakiană. Surse ale poliției au declarat că aeroportul din Bagdad era ținta preconizată.
Două surse sin sectorul irakian al informațiilor au sugerat că planurile de retragere a diplomaților americani nu sunt încă declanșate și depind de capacitatea forțele de securitate irakiene de a opri atacurile. Aceștia au declarat că au primit ordine de prevenire a atacurilor împotriva site-urilor americane și li s-a spus că evacuările SUA vor începe doar dacă efortul nu va reuși.
Irakienii sunt îngrijorați de impactul alegerilor prezidențiale din noiembrie asupra procesului decizional al administrației Trump.
În timp ce Trump s-a lăudat cu linia sa dură împotriva Iranului, el a promis de mult timp că va retrage trupele americane din angajamentele din Orientul Mijlociu. Statele Unite își retrag deja forțele desfășurate în perioada 2014-2017 pentru a ajuta la înfrângerea luptătorilor Statului Islamic în Irak.