Un tribunal francez a respins acuzațiile de complicitate la crime de război aduse grupului petrolier TotalEnergies, au declarat avocații ONG-urilor care au adus acuzația, într-un comunicat, transmite Reuters.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
În octombrie, Coaliția Darwin Climax și organizația ucraineană Razom We Stand au depus o plângere la unitatea antiterorism a Parchetului din Paris, pentru ceea ce a considerat că sunt acte de complicitate la crime de război care ar fi putut fi comise de TotalEnergies în Ucraina, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Primarul Chirica beneficiază și el de deciziile CCR. Dosarul Skoda, închis după ce faptele s-au prescrisAvocații grupurilor au declarat că au fost informați că procurorul a respins plângerea.
Ei au adăugat că ONG-urile vor contesta verdictul. ONG-urile au spus că grupul nu numai că și-a menținut activitatea economică pe teritoriul unui stat aflat în război, ci a realizat și profituri din vânzarea de condensat de gaze, a căror transformare în kerosen a putut alimenta forțele aeriene ruse.
Avocații ONG-ului au spus că, în explicarea motivelor respingerii plângerii, instanța a precizat că ”faptele de complicitate la crima de război denunțată împotriva companiei TOTAL ENERGIES ar apărea insuficient caracterizate, atât pe plan material, cât și pe plan intenționat”.
TotalEnergies nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii cu privire la hotărâre. Acesta a negat acuzațiile în octombrie, într-o declarație pentru cotidianul francez Le Monde.