

Guvernul a amânat ședința de astăzi, în care urma să adopte proiectul de ordonanță de urgență prin care, în România, să fie declarată oficial situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, pe o perioadă de 6 luni.
Péter Szijjártó recunoaște că l-a sunat în mod regulat pe Serghei Lavrov, în timpul unor reuniuni-cheie ale UE.
Societate care recent a atras o finanțare de 6 milioane lei printr-o majorare de capital, Norofert vizează și ieșirea pe piața obligatară.
BMW România și Registrul Auto Român au pus la punct un parteneriat prin care zecile de mii de mașini ale mărcii germane care sunt aduse în țară anual să poată fi verificate automat dacă sunt vizate de campanii de rechemare. „Peste 200 de mașini BMW pe zi sunt verificate de RAROM”.
Guvernul de la Chișinău a aprobat declararea stării de urgență în sectorul energetic, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 25 martie 2026.
Grupul Revolut a încheiat 2025 cu un profit net record de 1,7 miliarde de dolari, în creștere cu două treimi față de anul precedent, și anunță creșteri pe toate liniile. În România, una dintre cele mai importante piețe pentru grup după numărul de utilizatori, Revolut are ca obiectiv principal în acest an să devină principala bancă pentru clienți. Totodată, urmărește să-și extindă portofoliul de clienți în rândul firmelor.
Numărul deceselor înregistrate în România în urma accidentelor rutiere a scăzut anul trecut, țara urcând de pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește siguranța rutieră, însă doar cu o singură poziție.
Angajații Șantierului Naval Mangalia protestează, marți, în curtea unității, fiind nemulțumiți de faptul că nu și-au primit salariile de peste trei luni.
Compania aeriană românească AnimaWings a început să opereze zboruri directe din București spre Londra, cu aterizare pe aeroportul Gatwick.
Totul se decide acum. România joacă unul dintre cele mai importante meciuri din ultimii ani, iar miza este uriașă: câștigătoarea confruntării merge mai departe spre duelul decisiv cu învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo, iar victoria finală înseamnă calificarea la Campionatul Mondial din SUA, Canada și Mexic.
Creșterea consumului orientat către activități de relaxare începe să se reflecte din ce în ce mai mult în piața imobiliară de retail din România, în special în zona centrelor comerciale
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat marți de BNR a ajuns la 5,0962 lei, de la 5,0989 lei, curs înregistrat luni.
Lucrările la primul aeroport privat din România, Aeroportul Internațional București Alexeni, gândit să devină cel mai mare hub cargo din Europa de Est, proiect dezvoltat de compania Avant Airports, continuă să avanseze în etapele de pregătire, în pofida unui context economic și investițional global volatil, anunță compania.
Nemulțumiți că mulți dintre colegii lor rămân fără locuri de muncă, iar noul contract colectiv de muncă nu a fost încă semnat, minerii protestează azi în fața Guvernului.
Construcții Erbașu, deținut de Cristian Erbașu, a ajuns la un stadiu de execuție de 96% cu lucrările de construcție a unei săli polivalente în Tulcea.
Șoferii din București sunt îndemnați de Poliția Locală a Capitalei să nu le mai dea bani parcagiilor de ocazie și să depună plângere la cea mai apropiată secție de poliție.
Contracte de sute de milioane sau chiar de miliarde de dolari, pe petrol, gaze naturale și acțiuni s-au tranzacționat cu 15 minute înainte ca președintele american să facă postarea pe rețeaua sa de socializare.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2435 | +0.0030 | +0.06 % |
| 1 USD | 4.5475 | +0.0050 | +0.11 % |
| 1 GBP | 6.1331 | -0.0051 | -0.08 % |
| 1 CHF | 5.5984 | +0.0088 | +0.16 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro











