

Operatorul sistemului de transport gaze autohton, Transgaz, va avea începând cu 30 aprilie un nou Consiliu de Administrație, acționarul principal al companiei, statul român, prin Secretariatul General al Guvernului (SGG), solicitând acționarilor companiei, în adunarea generală care va avea loc la acea dată, numirea a 5 membri în urma încheierii procedurii de selecție.
Producătorul și distribuitorul de alimente de origine vegetală SanoVita, deținut de fondul american de investiții Highlander, are ca obiectiv pentru acest an o creștere a vânzărilor cel puțin la nivelul celei din 2024, când business-ul a urcat cu o cifră.
Retailerul de bricolaj Dedeman, cel mai mare retailer român pe piața de profil, deținut de Dragoș și Adrian Pavăl, deschide mâine încă un magazin, acum în Alexandria.
Compania petrolieră Serinus Energy, listată pe bursele din Londra și Varșovia, care este pe cale de a fi preluată de banca americană de investiții Xtellus Capital Partners, reclamă că subsidiara sa din România, al doilea cel mai mic producător de gaze naturale din țară, cu cotă de 0,04% anul trecut, se confruntă cu refuzul ANAF de a îi rambursa TVA în valoare de 8,32 milioane lei, plus dobânzi de întârziere, conform datelor analizate de Profit.ro.
Antreprenorii Cosmin Filpișan, Attila Ivacson și Florin Dogariu, care au dezvoltat până acum peste 1.300 de apartamente în Popești-Leordeni, cu precădere sub brandul Siena, au intrat într-un nou parteneriat, prin intermediul căruia planifică dezvoltarea a 2.500 de apartamente în următorii 4 ani, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
O analiză detaliată a pieței auto din România în primul trimestrul al acestui an relevă ce se întâmplă în segmentul electric, care a frânat vertiginos din cauza situației neclare a Programului Rabla.
Trenuri ale companiei feroviare de stat din Luxemburg, la acest moment scoase din serviciu, vor ajunge în România.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0772 | -0.0007 | -0.01 % |
1 USD | 4.3611 | +0.0063 | +0.14 % |
1 GBP | 5.8611 | +0.0211 | +0.36 % |
1 CHF | 5.4165 | -0.0046 | -0.08 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro