Agro TV - Cultura de cartofi, în pericol de abandon. Producția a scăzut cu peste 90%

Agro TV - Cultura de cartofi, în pericol de abandon. Producția a scăzut cu peste 90%
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 mai 2020

Tot mai multe nemulțumiri apar din partea celor care se ocupă de procesul de industrializare a legumelor. Ministerul Agriculturii a tăiat din fondurile lor pentru a redirecționa acești bani către legumicultorii cu sere și solarii. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Romulus Oprea, președintele Federației Naționale Cartoful din România (FNCR), reclamă situația gravă în care se află cultura cartofului. „Suntem în suferință deja de 30 de ani! Această cultură în totalitatea ei a fost lăsată pur și simplu la voia întâmplării. Datele statistice arată un trend accentuat descendent. Sunt culturi în pericol de abandon!”, spune acesta la AGRO TV.

Scandal cu terenuri din România - Investitori estonieni au depus plângere penală împotriva băncii suedeze Swedbank CITEȘTE ȘI Scandal cu terenuri din România - Investitori estonieni au depus plângere penală împotriva băncii suedeze Swedbank

Datele APIA arată că, la sămânță de cartof, cifrele se opresc în jurul la 500-600 de hectare pe an, o cifră ridicolă pentru România, care este considerată un mare producător de cartof, spune Romulus Oprea. „Reușim cu chiu, cu vai, să cultivăm în jur de 2.500 de hectare de cartof timpuriu pentru industrializare. Iar la cartoful de consum, am ajuns ca, pentru anul 2019, APIA să înregistreze 24 – 27.000 de hectare. Dacă facem o comparație cu anul 1989, se vorbea de 300.000 de hectare de cartof”, a declarat fermierul. Este o scădere cu peste 90% a culturii de cartof față de acum 30 de ani.

Senatorul Tanczos Barna a declarat în cadrul emisiunii AGRO TV că soluția este la minister, de a aduce bani în plus sau cel puțin de a păstra nivelul la cartoful industrializat la nivelul subvenției de anul trecut.

„Aducem 153.000 de tone de cartofi de consum. Peste 12.000 de tone de sămânță sunt aduse din Germania și din Olanda. Aducem zeci de mii de tone de cartof timpuriu, de cartof de consum din alte state ale UE.  Este nevoie de un sprijin hotărât din partea ministerului”, a declarat Tanczos Barna.

viewscnt
Afla mai multe despre
cartofi
agricultura