Agro TV - Deja seceta este indicată ca fiind la fel de cruntă precum cea din 1947. Prețul pâinii poate urca

Agro TV - Deja seceta este indicată ca fiind la fel de cruntă precum cea din 1947. Prețul pâinii poate urca
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 apr 2020

Pâinea ar putea fi mai scumpă la toamnă, pentru că efectele crizei economice generate de pandemia de coronavirus sunt amplificate și de secetă. Mare parte din culturile de cereale ar putea fi compromise, iar agricultorii estimează pierderi de peste 50%, însă cei afectați vor fi despăgubiți, susține Ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

“Peste această criză determinată de pandemie se suprapune și o secetă cumplită, extremă, cum nu a mai fost în ultimii mulți ani. Deficitul este foarte mare în zona Moldovei și Dobrogei. Este un pericol ca culturile de toamnă să fie compromise într-un procent destul de mare. Am asigurat toți fermierii că o să-i despăgubim pe toți cei care vor avea pagube cauzate de fenomenele extrem de secetă. Comitetele pentru situații de urgență locale evaluează care e dimensiunea pagubelor, ca să putem să despăgubim fără să producem inechități.Culturile care sunt acum afectate sunt culturi de cereale în principal. Estimăm o pierdere a producției de până la 50% ceea ce ar acoperi necesarul de consum pentru aceste produse. Vor fi consecințe în lanț asupra prețurilor. Depinde și cât va dura această criză. Avem stocuri foarte mari de produse de bază la producători – lapte, carne legume. Căutăm soluții pentru a încuraja procesatorii să stocheze privat și în toamnă când vom avea nevoie să le putem folosi”, a precizat ministrul la Digi 24.

ULTIMA ORĂ A treia ieftinire la benzină și motorină, de la plafonarea prețului prin ordonanță militară CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ A treia ieftinire la benzină și motorină, de la plafonarea prețului prin ordonanță militară

Seceta de anul acesta e la fel de cruntă precum cea din anul 1947, susțin specialiștii din domeniu, care mai spun că de vină sunt iarna fără zăpadă, lipsa ploilor de primăvară, la care s-a adunat și vântul puternic. Toate plantele semănate au început să se usuce și dacă nu va ploua în perioada următoare, pierderile pot ajunge până la sută la sută, arată Agro TV.

viewscnt
Afla mai multe despre
seceta
paine