Agroland Agribusiness: Traversăm o perioadă fastă, pe care o vom fructifica la maximum

Agroland Agribusiness: Traversăm o perioadă fastă, pe care o vom fructifica la maximum

Florin Radu, Director General al Agroland Agribusiness

Profit.ro
Profit.ro
scris 26 iul 2021

Agroland Agribusiness (indice bursier AAB) estimează atingerea unei cifre de afaceri de 13,8 milioane lei, în primul semestru (S1) din 2021, în creștere cu 33,4% față de valoarea înregistrată în S1 2020, de peste 10 milioane lei. Compania face parte din grupul Agroland, este activă pe piața locală ca entitate de sine stătătoare începând cu 2017, iar pe 15 iunie a debutat pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), printr-un plasament privat pentru vânzarea de acțiuni. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În primele șase luni din 2021, profitul net al companiei s-a ridicat, conform prognozelor, la valoarea de 795.116 lei, cu 141,9% mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent. Profitul operațional a fost de 928.524 lei, în creștere cu 144,8% față de prima jumătate din 2020, când valoarea înregistrată a fost 379.227 lei. Marja netă a profitului, care arată cât din cifra de afaceri a companiei este reprezentată de profitul net, s-a majorat de la 3,3%, cât era în S1 2020, la 6%, potrivit calculelor preliminare.

Digitalizarea a devenit o prioritate și pe piața imobiliară. Sectorul proptech este propulsat de pandemie CITEȘTE ȘI Digitalizarea a devenit o prioritate și pe piața imobiliară. Sectorul proptech este propulsat de pandemie

Alte date financiare estimate de Agroland Agribusiness pentru prima jumătate din 2021 includ veniturile totale din exploatare, care au ajuns la circa 13,8 milioane lei, mai mult cu peste 38% față de S1 2020.

“Estimările actuale ne arată că am avut un prim semestru cu rezultate îmbucurătoare, care sunt rodul creșterii naturale a companiei, dar și al plasamentului privat de acțiuni, din aprilie. Traversăm o perioadă fastă, pe care o vom fructifica la maximum, iar în următoarele luni plănuim atât investiții în creșterea businessului și diversificarea portofoliului, cât și continuarea dezvoltării unor produse personalizate cu formule proprii”, a declarat Florin Radu, Director General al Agroland Agribusiness.

Potrivit lui Florin Radu, evoluția companiei se datorează și intensificării ritmului și cantităților de input-uri agricole achiziționate și comercializate.

Agroland Agribusiness și-a început activitatea în 2016, ca o divizie a companiei mamă Agroland Business System, iar din 2017 funcționează independent juridic și financiar. Compania are două linii de business: vânzarea de input-uri pentru agricultura convențională și cea organică și tranzacționarea cu cereale.

Claim Expert Services SRL under new management since 1. July 2021 CITEȘTE ȘI Claim Expert Services SRL under new management since 1. July 2021

În 2020, Agroland Agribusiness a înregistrat o cifră de afaceri de 18,44 milioane lei (+88% față de anul precedent). Profitul net obținut a fost de 1,2 milioane lei (+231% față de anul precedent), cu o marjă netă de 6,82%, în creștere față de marja de 3,86% obținută în 2019.

Compania a fost listată la Bursa de Valori București, sub indicele AAB, pe 15 iunie 2021.

viewscnt
Afla mai multe despre
agroland agribusiness
aero