Americanii rămân fără portocale. Uraganul Irma a distrus până la jumătate din zona cu cea mai mare producție de citrice a statului Florida

Americanii rămân fără portocale. Uraganul Irma a distrus până la jumătate din zona cu cea mai mare producție de citrice a statului Florida

Sursa: Rui Vale De Sousa / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 17 sep 2017

Estimări ale fermierilor spun că 50-60% din producția de lămâi și portocale în cea mai importantă zonă de exploatații a a statului Florida a fost compromisă de uraganul Irma.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dacă Uraganul Harvey a afectat puternic industria petrolieră americană, foarte concentrate în statul Texas care a fost lovit de cataclism, acum bilanțul uraganului Irma indică pagube însemnate în producția de legume și fructe, unde statul Florida are cele mai importante exploatații, alături de California.

Gene McAvoy este specialist agronom la University of Florida și, imediat după trecerea furtunii, a avut un singur gând: Ce s-a întâmplat cu exploatările de portocale și grapefruit care erau în pragul recoltei? A plecat către principala zonă de producție, peste care a trecut Uraganul. A găsit un peisaj dezolant: „50-60% din fructe zăceau în apă sau la pământ.”

Uraganul Irma a lăsat 10 milioane de oameni fără curent electric. Va fi cea mai lungă perioadă până la refacerea rețelei din istoria SUA CITEȘTE ȘI Uraganul Irma a lăsat 10 milioane de oameni fără curent electric. Va fi cea mai lungă perioadă până la refacerea rețelei din istoria SUA

Nu este numai impactul imediat al pierderii actualei producții. „Mulți pomi erau scufundați în apă” – zice McAvoy – un pericol mortal pentru rădăcinile lor să stea sub apă pentru mai mult de 3 sau 4 zile”, a declarat acesta pentru National Public Radio (NPR).

Fără zahăr

Uraganul a lovit în general agricultura statului, direct și indirect. Lourdes Villanueva, intermediar de forță de muncă pentru exploatațiile din Florida, spune că lucrătorii sunt ei înșiși afectați, aceștia locuind în casele de cea mai proastă calitate și care au suferit cel mai mult. Unor locuințe le-a zburat acoperișul, iar pe altele au căzut copacii, mai zice Villanueva.

Nu mai puțin de un sfert din producția de zahăr brut a SUA vine din zona apropiată Lacului Okeechobee, la est de orașul LaBelle.

McAvoy afirmă că a fost un noroc faptul că Irma a lovit înainte de însămânțare. Probabil numai pe 10% din exploatații se semănase, iar acestea reprezintă “o pierdere totală”. Chiar și pe terenurile pe care încă nu s-a plantat, Irma a lovit. Fermierii de regulă, acoperă terenurile tratate în vederea însămânțării cu folii. Acestea au fost ridicate de vânt.

„Este probabil cel mai rău uragan pe care l-am văzut vreodată”, spune McAvoy, care are amintiri puternice și despre Uraganul Wilma din anul 2005. „Nu vom cunoaște dimensiunea pierderilor până în momentul recoltelor”, a mai spus cercetătorul de la Florida University.

viewscnt
Afla mai multe despre
agricultura
portocale
lamai
florida
texas
sua
uragan