Fostul guvernator al Rezervației Deltei Dunării anunță ”apocalipsa piscicolă”

Fostul guvernator al Rezervației Deltei Dunării anunță ”apocalipsa piscicolă”
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 ian 2023

Fostul guvernator al Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD), Mălin Mușatescu, a declarat în contextul în care autoritățile nu au dat încă ordinul de prohibiție a pescuitului deși la știucă a început perioada de reproducere, că măsurile de prohibiție care se adoptă în România trebuie să țină cont de zonă, condiții climatice și de fiecare specie, el avertizând că altfel în Deltă se va ajunge la o „apocalipsă piscicolă” și statul va fi nevoit în cele din urmă să suspende pescuitul comercial.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Vezi aici și Știuca din Delta Dunării, în pericol

El a apreciat drept „o luptă epică” discuțiile pe care le-a avut în anii trecuți cu autoritățile naționale privind emitere acestor ordine. Totodată, Mălin Mușatescu a subliniat că în Deltă se înregistrează un declin evident al resursei piscicole nu numai la știucă, el estimând că în viitor se poate ajunge chiar la o suspendare a pescuitului comercial în Deltă, situație în care statul va trebui să plătească și compensații către pescarii din zonă, scrie Agerpres.

Făina de greiere a apărut în România. Prețul uriaș pentru 100 de grame CITEȘTE ȘI Făina de greiere a apărut în România. Prețul uriaș pentru 100 de grame

În anul 2018, fostul guvernator Mălin Mușatescu a impus prima măsură de protecție a știucii, prin care nu le-a mai fost permis pescarilor sportivi-recreativi să rețină capturile din această specie.

„Am niște prieteni care au fost la știucă și mi-au spus că este jale, dar mai rău este că sunt plase peste tot. Efectiv, nu ai cum să intri cu o barcă decât dacă știi perfect unde au pus ei plasele. Unele sunt la vedere, altele sunt ascunse, pentru că sunt ilegale, nu au marcă, nu au nimic pe ele. Și e greu de mers așa. Când am dat catch and release (prinde și eliberează) la știucă, nu exista setcă. Ea începea din noiembrie, iar pe apă mică nu era. Practic, era vintirul și știm foarte bine că știuca în vintire intră mai greu”, a amintit fostul guvernator al Rezervației.

Mușatescu crede că soluția pentru protejarea știucii este ca prohibiția la această specie să fie prevăzută pentru anul viitor în ordinul din acest an.

Ungaria - Virusul gripei aviare confirmat la o fermă situată în apropierea graniței cu România CITEȘTE ȘI Ungaria - Virusul gripei aviare confirmat la o fermă situată în apropierea graniței cu România

„Soluția ar fi să stabilești cu un an de zile înainte că știuca va intra în prohibiție din 1 ianuarie și cu asta basta. La noi, din păcate, prohibiția e prost făcută pentru că nu ține cont de zonă, de condițiile climatice și de specie. E făcută voit tocmai pentru ca pescarii să-și ia tainul de icre. Apropo, icra de știucă e undeva la 400 de lei azi, în Deltă, iar la Constanța restaurantele sunt gata să dea oricând și 100 de euro pe kilogram. Cererea e foarte mare. E o înțelegere tacită între băieții care mai fac niște bani cu icrele de știucă și cei de la Agricultură, în special”, a afirmat Mălin Mușatescu.

Fostul guvernator al Deltei a amintit și cât de greu a convins timp de doi ani autoritățile naționale să emită mai devreme ordinul de prohibiție.

„Am prins doi ani, cu două ordine de prohibiție. Întotdeauna am avut o luptă epică cu Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANP), la Ministerul Mediului, pentru că președintele ANPA nu era de acord cu nimic din ce însemna protecție, mai ales față de știucă. Am stat pe coridoare, am bătut la uși la Ministerul Mediului și am încercat să împingem puțin lucrurile și la Ministerul Agriculturii. S-a mișcat, iar ordinul a apărut undeva prin 15 ianuarie, ceea ce a fost epocal, pentru că ei dădeau ordinul în februarie sau chiar în martie”, a menționat fostul guvernator.

Potrivit acestuia, inițiativa din 2018 a protejării știucii și a altor trei specii de pești – somn, șalău și crap, trebuia continuată cu măsuri complementare.

„În anul următor, am dat liber la știucă, să se ia știucă dar numai două bucăți care să nu depășească împreună cinci kilograme. Când am dat chestia asta, crapul a fost catch and release. Ne-am gândit să facem un an știucă, unul crap, unul somn. Nu plângea nimeni, nu dădea nimeni faliment și reușeam cât de cât să dăm respiro unei specii să se refacă. Nu a vrut nimeni treaba asta. Dar așa se face management pe pescuit sportiv în toată Europa”, a precizat Mușetescu.

VIDEO ANPC retrage de la consum 2,8 tone de carne, din restaurante bucureștene. Șeful ANPC: Probabil, firme olandeze aduc carne refrigerată din America de Sud, o congelează cu lunile și o vând în România CITEȘTE ȘI VIDEO ANPC retrage de la consum 2,8 tone de carne, din restaurante bucureștene. Șeful ANPC: Probabil, firme olandeze aduc carne refrigerată din America de Sud, o congelează cu lunile și o vând în România

În opinia sa, autoritățile române vor fi nevoite în curând să suspende pescuitul comercial în Deltă, din cauza declinului resursei piscicole.

„Toată lumea care vine în Deltă vrea să ia ceva acasă. E ca și cum ai merge la Sinaia și când pleci iei un brad, un teleski. Nu e ok, pentru că atunci când mergi la un restaurant, mănânci, te distrezi, dar nu pleci cu scaune acasă. Localnicii trebuie să înțeleagă că resursa e finită, că turismul e o alternativă viabilă ca să le creeze un standard de viață onorabil. Vă spun sigur, statul va închide pescuitul comercial. Nu știu dacă anul ăsta, peste doi sau trei ani, pentru că va fi o apocalipsă piscicolă în Deltă. Statul va interveni când nu mai e nimic de făcut. Va închide pescuitul să se refacă peștele și va trebui să plătească și compensații. Dacă nu va da compensații, va închide degeaba pescuitul, pentru că oamenii vor bracona. Va fi singura lor șansă să mai trăiască cumva în Delta Dunării”, a conchis fostul guvernator al Rezervației.

Garda de Coastă informat că a făcut săptămâna trecută două acțiuni în timpul cărora din zone strict protejate din Rezervație au fost ridicate plase monofilament cu lungimi de 1,375 kilometri, respectiv 1,5 kilometri.

Pescarii din Deltă continuă să prindă știucă, deși a început perioada de reproducere a speciei, perioadă în care exemplarele acesteia ar fi trebuit să fie protejate, dar ordinul de prohibiție a pescuitului nu a fost încă aprobat de Ministerul Mediului și cel al Agriculturii. Capturile pescarilor din această specie sunt mai mici decât cele de acum trei ani cu circa 35%, potrivit președintelui Federației Organizațiilor de Pescari din Delta Dunării, Lucian Sanda.

LISTA Țigările, inclusiv brandurile istorice, se scumpesc pentru a patra oară în acest an. Un pachet costă cu 2 lei mai mult decât la finalul anului trecut CITEȘTE ȘI LISTA Țigările, inclusiv brandurile istorice, se scumpesc pentru a patra oară în acest an. Un pachet costă cu 2 lei mai mult decât la finalul anului trecut

Președintele Federației Organizațiilor Producătorilor de Pește din Deltă, Dan Verbina, a anunțat că pescarii comerciali vor ca la începutul lunii viitoare să oprească pescuitul la știucă, dacă ordinul de prohibiție nu va fi publicat până atunci în Monitorul Oficial. Verbina a mai spus că a început discuțiile și cu proprietarii de cherhanale, astfel încât capturile de știucă să nu mai fie preluate de la pescari.

Datele Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării arată că în perioada 2011-2022, cea mai mare captură de știucă, de 217,132 tone de știucă, a fost raportată în anul 2018, iar cea mai mică, de 35,096 tone, a fost raportată în anul 2012. Din raportările oficiale făcute până la finele săptămânii trecute de pescari, anul trecut aceștia au capturat circa 45 de tone de știucă dintr-o captură totală permisă în Rezervație de 185 de tone.

Încă de la finele anului trecut, guvernatorul Rezervației, Gabriel Marinov, a declarat că știuca trebuie protejată în perioada 1 ianuarie-15 martie și și-a exprimat speranța ca ordinul de prohibiție a pescuitului să fie semnat în luna ianuarie de ministerele Mediului și al Agriculturii.

Știuca este una dintre speciile cele mai apreciate din Delta Dunării, datorită icrelor care au bobul mare comparabil cu cel al icrelor de sturion și este materia primă pentru unul din produsele piscicole tradiționale din zonă cu recunoaștere la nivel european.

Potrivit lucrării „Atlasul peștilor din Rezervația Biosferei Delta Dunării”, semnată de cercetătorul Institutului Național Delta Dunării, Vasile Oțel, de-a lungul timpului, capturile de știucă au scăzut de la o cantitate maximă de 2.666 de tone, în anul 1965, la 4 tone, în anul 1995.

viewscnt
Afla mai multe despre
delta dunarii
peste