FOTO Magazine din Timiș au limitat zahărul și uleiul, după ce China și-a îndemnat populația să-și facă rezerve

FOTO Magazine din Timiș au limitat zahărul și uleiul, după ce China și-a îndemnat populația să-și facă rezerve
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 nov 2021

Mai mulți locuitori din Timiș au cumpărat cantități mai mari de zahăr și ulei după îndemnurile făcute de guvernul chinez, care își sfătuia cetățenii să facă rezerve alimentare și de produse de primă necesitate, pentru a face față nevoilor zilnice și situațiilor de urgență, precum o criză alimentară.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Unele magazine din Timiș au decis însă, pe acest fond, să limiteze achiziționarea produselor de bază, potrivit Opinia Timișoarei.

Pe ușa de intrare a unui supermarket din Deta a fost postat un afiș prin care clienții sunt înștiințați că uleiul și zahărul sunt vândute doar în limita a 6 litri, respectiv 5 kilograme, de persoană, conform sursei.

Securizarea muncii de la distanță CITEȘTE ȘI Securizarea muncii de la distanță

„Din dorința de a asigura produse de bază tuturor clienților noștri, limităm achiziția acestui produs la 6 l pe fiecare bon fiscal”, stă scris pe un afiș pe care e înfățișată o sticlă de ulei.

Un al doilea afiș ilustrează o pungă de zahăr, iar alături este un text asemănător prin care se atrage atenția că se pot cumpără pe un bon doar 5 kilograme.

Guvernul de la Beijing a îndemnat populația să își facă rezerve alimentare și de produse de primă necesitate, pentru a face față nevoilor zilnice și situațiilor de urgență. Oamenii nu au primit explicații pentru acest apel și se tem că țara ar putea fi amenințată de lipsa alimentelor.

Un anunț în acest sens a fost postat la începutul săptămânii trecute pe site-ul Ministerului Comerțului.

Ministerul Comerțului face apel și la autoritățile locale să faciliteze fluxurile de aprovizionare, să monitorizeze rezervele de carne și de legume și să mențină stabilitatea prețurilor.

Apelul vine într-un moment în care China încearcă să combată reapariția unor focare sporadice de COVID-19, dar nu s-au oferit explicații clare privind motivul pentru care a fost făcut.

Cum îți aduci afacerea în online CITEȘTE ȘI Cum îți aduci afacerea în online

La începutul anului 2020, cînd China era în plină pandemie de COVID-19, lanțurile de aprovizionare au fost grav afectate de intrarea în carantină a mai multor zone din țară și de blocarea multor axe rutiere.

Odată cu apropierea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, din februarie 2022, regimul se teme de un nou val epidemiologic. De altfel, guvernul a luat în ultimele săptămâni măsuri radicale în urma apariției unor focare sporadice de COVID-19 în nordul țării.

China a fost lovită de asemenea în această vară de inundații care au perturbat producția agricolă și au dus la majorarea prețurilor. Schimbările climatice riscă să ducă la creșterea frecvenței acestui tip de catastrofe naturale.

viewscnt
Afla mai multe despre
china
zahăr
ulei