Horia Cardoș pregătește 20 de supermarketuri agricole la nivel național, sub brandul Agroland

Horia Cardoș pregătește 20 de supermarketuri agricole la nivel național, sub brandul Agroland
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 nov 2019

Horia Cardoș, proprietarul Agroland, rețeaua de magazine dedicate fermierilor, pregătește pentru următorii patru ani, începând cu anul viitor, deschiderea a 20 de supermarketuri agricole la nivel național, o investiție estimată la 6 milioane euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
20 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Anul viitor vor fi deschise primele 5 astfel de magazine, în Banat, Moldova și București.

„În vest sunt deja consacrate astfel de supermarketuri agricole, cu suprafețe chiar mai mari, de până la 1.000 mp și chiar peste. Programe de finanțare dedicate agriculturii precum tânăr fermier și nu numai, au revitalizat zona agricolă în România. Observăm o creștere de la zona de agricultură de hobby, către diverse formule de antreprenoriat. Strategia investițiilor urmează modelul deja consacrat al rețelei Agroland – peste 50% dintre aceste magazine vor fi construite din surse proprii și vor fi proprietatea exclusivă Agroland, cu o investiție de aproximativ 400.000 euro, 20 % vor reprezenta spații închiriate în centre comerciale tip strip-mall, iar restul de 30% vor reprezenta francize către partenerii deja existenți în rețeaua Agroland”, spune Horia Cardoș, fondator Agroland.

FOTO Plata cu cardul la piață - posibilă și în București CITEȘTE ȘI FOTO Plata cu cardul la piață - posibilă și în București

În prezent, Agroland are circa 250 de magazine tradiționale, cu suprafețe cuprinse între 50 - 150 metri pătrați, în 28 de județe, care deservesc 400.000 de clienți anual.

viewscnt
Afla mai multe despre
horia cardos
agroland
fermieri
supermarket