Turcia promite să insiste pentru prelungirea acordului privind transportul cerealelor pe Marea Neagră. UPDATE Acordul a fost prelungit

Turcia promite să insiste pentru prelungirea acordului privind transportul cerealelor pe Marea Neagră. UPDATE Acordul a fost prelungit
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 mar 2023

Ministrul de Externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, a declarat că Ankara va depune eforturi pentru prelungirea acordului privind transportul cerealelor pe Marea Neagră, pentru a permite exporturile de cereale din Ucraina.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

UPDATE Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat sâmbătă prelungirea acordului internațional privind exportul de cereale ucrainene, informează Reuters și AFP. Liderul turc a făcut anunțul în cadrul unui discurs televizat, fără a preciza durata prelungirii, care potrivit unui responsabil ucrainean va fi de încă 120 de zile.

"În urma discuțiilor cu cele două părți, am asigurat prelungirea acordului care urma să ia sfârșit pe 19 martie", a spus Erdogan în discursul susținut la Canakkale.

Ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, a precizat pe Twitter că acordul a fost extins pentru 120 de zile.

La scurt timp, însă, Rusia a notificat toate părțile acordului privind cerealele că acesta a fost extins pentru 60 de zile, potrivit agenției rusă de știri RBC, citând-o pe purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe Maria Zaharova.

"Rusia a fost de acord cu prelungirea acordului privind cerealele pentru numai încă două luni. Vom depune eforturi pentru o nouă prelungire a acordului după două luni", a spus Cavusoglu, într-o conferință de presă comună cu omologul său egiptean Sameh Shoukry la Cairo, potrivit Agerpres.

În același timp, potrivit lui Cavusoglu, Turcia își va actualiza relațiile diplomatice cu Egiptul la nivel de ambasador "cât mai repede posibil".

Proiect pentru siguranța alimentară: Subvenționarea ”horticulturii urbane” asemenea celorlalte culturi agricole CITEȘTE ȘI Proiect pentru siguranța alimentară: Subvenționarea ”horticulturii urbane” asemenea celorlalte culturi agricole

"Sunt foarte bucuros că facem pași concreți pentru normalizarea relațiilor cu Egiptul. Vom face tot posibilul pentru a nu mai rupe aceste relații în viitor", a spus ministrul turc de externe în conferința de presă cu omologul său egiptean.

La rândul său, Shoukry a declarat că "vom ajunge la discuții (despre restabilirea ambasadorilor - n.r.) la momentul potrivit, în funcție de rezultatele pozitive pe care le vom obține".

CONFIRMARE ASF va propune plafonarea tarifelor pentru polițele RCA la nivelul din martie 2022. Scutire de taxă pentru asiguratori CITEȘTE ȘI CONFIRMARE ASF va propune plafonarea tarifelor pentru polițele RCA la nivelul din martie 2022. Scutire de taxă pentru asiguratori

Legăturile dintre Turcia și Egipt au fost puternic afectate după ce Abdel Fattah al-Sisi, pe atunci șeful armatei egiptene, a condus eforturile de înlăturare de la putere a lui Mohamed Morsi, din partea Frăției Musulmane, un aliat al Ankarei, în 2013. Sisi a fost ales președinte anul următor.

Luna trecută, Shoukry a vizitat Turcia în semn de solidaritate după cutremurele puternice care au făcut peste 50.000 de morți în Turcia și Siria.

viewscnt
Afla mai multe despre
marea neagră
turcia
ucraina
cereale
transport