VIDEO Ministrul Agriculturii: România poate deveni cel mai mare procesator din sud-estul Europei în următorii 3 ani

VIDEO Ministrul Agriculturii: România poate deveni cel mai mare procesator din sud-estul Europei în următorii 3 ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 ian 2024

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că se află în discuții cu o companie "foarte mare din Germania" care vrea să își mute toată procesarea în România, iar acest lucru ar putea face ca în următorii trei ani țara noastră să devină cel mai mare procesator din sud-estul Europei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Sunt în discuții cu o companie foarte mare din Germania, care vrea să își mute toată procesarea în România. Pe lângă programul Investalim, care este de un miliard de euro, și cu acea companie, dacă se va reuși să vină în România, să își multe tot know-how-ul pe procesare, România devine cea mai mare țară pe procesare din sud-estul Europei. Sunt convins că voi convinge această companie", a precizat ministrul Agriculturii.

VIDEO ANUNȚ - Bugetul din acest an pentru instalarea de panouri fotovoltaice CITEȘTE ȘI VIDEO ANUNȚ - Bugetul din acest an pentru instalarea de panouri fotovoltaice

De asemenea, el a adăugat că mai este o altă companie din sectorul zootehnic, tot din Germania, care intenționează să investească în 10 ferme de porci, cu câte 100.000 de capete fiecare, scrie Agerpres.

"Nu vă mai ascund faptul că și o companie din domeniul zootehniei vrea să investească în România în 10 ferme de câte 100.000 de porci anual. Asta înseamnă un milion de porci în România. Sunt în discuții, sunt companii din Germania, nu pot să dau numele aici, dar în proporție de 80% eu cred că, din discuțiile pe care le-am purtat, sunt realizabile. Asta înseamnă că în următorii trei ani România poate deveni cel mai mare procesator din sud-estul Europei", a transmis Florin Barbu. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul agriculturii
florin barbu