ACAROM: Programul "Prima mașină" s-a născut mort

ACAROM: Programul "Prima mașină" s-a născut mort
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 oct 2015

Programul "Prima mașină" s-a născut mort, în condițiile în care un client care vrea să-și cumpere un autovehicul beneficiază de aceleași condiții ca și la un credit normal, a declarat, marți, în cadrul Forumului Investitorilor Străini, Constantin Stroe, președintele Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

"Programul Prima mașină s-a născut mort. Chiar aseară am avut ocazia să discut cu guvernatorul Băncii Naționale pe tema creditului. Cum să se ducă un cumpărător să ia un credit prin Prima mașină dacă el nu are niciun avantaj față de creditul pe care îl ia de la o bancă? Am cerut extinderea perioadei de rambursare a creditului de la 5 ani la 7 ani. Spuneți băncilor să umble la dobânzi, pentru că dacă un client nu simte că are o dobândă mai mică nu se duce. În plus de asta, clientul trebuie să facă și o cursă de obstacole pe traseul birocratic, în care i se cer și date despre ce a făcut și tatăl lui, eventual. Acest program, care viza vânzarea a 16.000 de mașini în 2015, a reușit perfomanța să vândă vreo 120 de bucăți. Am lansat programul Rabla, care așa cum este el se apropie de vreo 20.000 de mașini vândute. Deci avem pe piață două programe: unul care își face efectul și unul care nu poate. Am lansat programul 'Rabla' să vând 25.000 de mașini noi în 2015, dar pe de altă parte vin 350.000 de mașini second hand. Cum se mai poate numi un astfel de program, de reîmprospătare a parcului auto național?", a afirmat Stroe.

În același timp, șeful ACAROM a subliniat că reducerea TVA preconizată de la 24% la 20% nu va stimula piața de profil din România, iar măsurile de stimulare a sectorului auto trebuie luate acum, în perioada de creștere economică.

"Sunt mai puțin optimist, pentru că n-am cum să fiu altfel, când vedem că, la nouă luni din 2015, la capitolul înmatriculări, la 7,7 mașini second hand apare și una nouă. Asta e realitatea în România, care, din păcate, deranjează pe mulți (...) Părerea mea este că la capitolul mașinilor noi nu se vor vinde mai mult de 150.000 - 160.000 de unități în 2020 (...) Reducerea TVA de la 24% la 20% nu va stimula piața. Câștigă în primul rând cumpărătorul, câștigă producătorul, câștigă statul. Nimeni nu garantează că piața auto se va afla pe un trend de creștere la infinit. Dacă nici în perioada asta de creștere economică nu luăm niște măsuri care să stimuleze piața românească pentru cei doi producători... Măsuri trebuie luate acum", a spus președintele ACAROM.

La 30 aprilie 2015, valoarea contractelor semnate prin intermediul programului "Prima mașină" era de 100.000 de lei, potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

La începutul lunii februarie, Executivul a stabilit în ședința săptămânală de Guvern un plafon de garantare pentru 2015 de 350 de milioane de lei pentru programul "Prima mașină". La stabilirea acestui plafon au fost luate în considerare "solicitările venite din partea instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare eligibile participante în cadrul Programului".

Persoanele care vor achiziționa un autovehicul prin programul "Prima mașină" vor beneficia de o perioadă de creditare de maximum 5 ani, la un cost al mașinii de cel mult 50.000 lei plus TVA, și cu o dobândă subvenționată în proporție de 50%.

Summit-ul Investitorilor Străini (Foreign Investors Summit) continuă, marți, la București, cu o nouă sesiune de dezbateri.

Evenimentul, ce are loc în perioada 26-29 octombrie, reunește specialiști din numeroase domenii, precum financiar, IT&C, real-estate și auto.

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
prima masina
acarom
constantin stroe