Autostrada Moldovei: Guvernul a aprobat exproprierile pentru tronsonul Ploiești-Buzău. Va fi primul drum de mare viteză care va lega Moldova de Muntenia, cel mai mare proiect de infrastructură finanțat prin PNRR

Autostrada Moldovei: Guvernul a aprobat exproprierile pentru tronsonul Ploiești-Buzău. Va fi primul drum de mare viteză care va lega Moldova de Muntenia, cel mai mare proiect de infrastructură finanțat prin PNRR
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 oct 2021

Secretarul de Stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a transmis că, în cadrul ședinței de Guvern de joi au fost aprobate exproprierile necesare construirii segmentului de autostradă dintre Ploiești – Buzău, parte din A 7 (Autostrada Moldovei).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„În ședința de Guvern de astăzi am aprobat exproprierile pentru imobilele proprietate privată, care constituie coridorul lucrării de utilitate publică de interes național Autostrada Ploiești-Buzău, aflate în localitățile Săhăteni, Ulmeni, Movila Banului, Pietroasele, Stâlpu, Buzău, Țintești, din județul Buzău. Este vorba despre o suprafață de expropriat de 5.286.269 mp, pentru un număr de 2.389 de imobile.”, a transmis secretarul de stat pe pagina sa de Facebook.  

Potrivit acestuia, Autostrada Moldovei va fi primul drum de mare viteză care va lega Moldova de Muntenia și reprezintă cel mai mare proiect de infrastructură finanțat prin PNRR, scrie Adevarul.  

JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase CITEȘTE ȘI JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase

„Pentru cele trei loturi ale primului tronson din Autostrada Moldovei (63,25 km), respectiv Ploiești – Buzău, au fost depuse luna trecută 39 de oferte. Am cerut conducerii CNAIR ca ofertele primite să fie analizate cu maximă rigurozitate, în cel mai scurt timp, pentru a încheia cât de curând contractele și a începe lucrările pe această autostradă atât de importantă pentru Moldova, pentru România.”, a precizat Ionel Scrioșteanu.  

„Autostrada Ploești – Buzău

Lotul 1, A7 (Dumbrava – Mizil) 

Pe cei 21 de km ai Tronsonului 1 – Dumbrava (Autostrada București - Ploiești) - Mizil (DJ 100C) vor fi construite 15 de poduri și pasaje, 2 noduri rutiere și un centru de întreținere și monitorizare.  

Lotul 2, A7 (Mizil – Pietroasele) 

Proiectul vizează ca pe cei 28,35 de km ai Tronsonului 2 Mizil (DJ 100C) – Pietroasele (DJ 203G) să fie construite 20 de poduri și pasaje, 2 noduri rutiere și 2 spații de servicii.   

Lotul 3, A7 (Pietroasele – Municipiul Buzău) 

Pe cei 13,9 km ai Tronsonului 3 Pietroasele (DJ 203G) – Municipiul Buzău (DN 2B) vor fi ridicate 7 poduri și pasaje, 2 noduri rutiere, un centru de întreținere și 2 spații de servicii.”, a mai transmis oficialul din Ministerul Transporturilor.  

Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a transmis, luna trecută, că nu mai puțin de 39 de oferte au fost depuse la licitația pentru construirea celor 63 km din Autostrada A7 Ploiești (Dumbrava)-Buzău. „Mai exact sunt 13 oferte pentru Lotul I Dumbrava-Mizil, 12 pentru Lotul II Mizil-Spătaru și 14 pentru Lotul III Spătaru-Buzău. ”, a transmis Cătălin Drulă pe pagina sa de Facebook.  

„Mă aștept ca evaluarea ofertelor depuse astăzi să se desfășoare extrem de rapid și să avem un câștigător până la finalul anului. ”, a precizat Cătălin Drulă.

viewscnt
Afla mai multe despre
autostrada moldovei
guvern