British Airways și-a informat clienții care au cumpărat călătorii pentru București-Londra că începând din 5 aprilie nu va mai efectua zboruri pe această rută.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Compania aeriană nu indică până la ce dată este valabilă restricția.
CITEȘTE ȘI Au fost majorate amenzile pentru nerespectarea măsurilor de limitare a COVID-19. Valabilitatea actelor eliberate de autorități este prelungităCompania britanică le recomandă clienților să își schimbe zborul pentru o dată anterioară celei menționate sau să aplice pentru un voucher pe care să îl folosească pentru o călătorie la o dată ulterioară, fără a menționa care ar putea fi aceasta.