”Asociația salută lansarea la timp a programului și eficiența Administrației Fondului pentru Mediu, dar avertizează că bugetul alocat categoriei moto - 5% din totalul de 300 de milioane de lei - este subdimensionat față de stocurile deja aduse în țară de importatori. AIDMM a transmis Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) o solicitare oficială de majorare a bugetului alocat motocicletelor în cadrul Programului Rabla 2026. Cele 15 milioane de lei rezervate categoriei moto acoperă cel mult 1.000–1.500 de ecotichete la nivel național și riscă să se epuizeze imediat după deschiderea sesiunii pentru persoane fizice, programată pe 20 iulie, ora 10:00”, se arată într-un comunicat de presă, de vineri, al AIDMM.
Asociația a transmis că apreciază reluarea programului și modul în care AFM a gestionat lansarea din acest an, fără întârzieri, dar consideră că predictibilitatea oferită pieței trebuie acum dublată de un buget corelat cu cererea reală.
”Importatorii au crezut în acest program și au securizat din timp stocurile pentru sezonul 2026 - vehicule achitate, aflate deja în depozitele din România. Cu un buget de doar 15 milioane de lei, fondurile se vor epuiza aproape instantaneu, iar un volum uriaș de marfă rămâne blocat. Într-un context de costuri logistice ridicate și presiune severă pe fluxul de numerar, această situație pune în dificultate financiară dealeri locali din toată țara", a declarat Andrei Sebastian Ivan, reprezentantul AIDMM.
AIDMM a precizat că, la sesiunea din 30 septembrie 2025, fondurile destinate autovehiculelor termice, hibride și motocicletelor s-au epuizat în doar 13 minute de la deschidere, situație care a impus o suplimentare ulterioară a bugetului.
De asemenea, AIDMM subliniază că performanța reală a Programului Rabla se măsoară în numărul de vehicule vechi și poluante scoase definitiv din circulație, nu în valoarea bunurilor noi puse pe piață.
”Din această perspectivă, categoria moto oferă cel mai bun randament bugetar: ecotichetul pentru o motocicletă este de 10.000 de lei (motorizare termică), respectiv 15.000 de lei (electrică). (...) Prin adresa transmisă celor două instituții, AIDMM solicită redistribuirea unor sume din alte linii bugetare ale programului sau alocarea de fonduri suplimentare către categoria moto, astfel încât sesiunea să poată continua în condiții optime atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul de afaceri”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, conform datelor furnizate de RAR, piața moto a crescut în perioada ianuarie - mai 2026 cu 54% comparativ cu aceeași perioadǎ a anului trecut. Astfel, în 2026, în acest interval au fost înmatriculate 5.326 de vehicule din categoria moto, în timp ce în 2025 numǎrul se ridica la 3.444.
Înscrierile în Programul Rabla Auto 2026 se vor face, începând cu data de 20 iulie 2026, ora 10:00, urmând ca sesiunea să rămână deschisă până la 31 decembrie 2026, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului alocat.
Persoanele fizice pot beneficia de ecotichete de 18.500 lei pentru un autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hybrid sau 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (mai puțin motorizările diesel), inclusiv GPL/GNC, sau o motocicletă.
Programul are la dispoziție fonduri de 300 de milioane de lei, valoare superioară celei de anul trecut.
















