Procesul de dezvoltare a unui automobile în standardul occidental este de 4-5 ani, de la data la care există o idee, de cele mai multe ori un concept. Pe lângă birocrație și proceduri greoaie care pot astăzi să fie scurtate cu ajutorul computerelor tot mai performante, acest proces include și foarte multe teste și validări ale calității unui vehicul.
Sunt parcurse o serie de teste, inclusiv pe șosele, care ating în general milioane de kilometri înainte ca mașina să fie adusă în showroom.
Procedurile pe care le-au inovat chinezii includ, din păcate, tot mai puține teste și tot mai puține intervenții de remediere a problemelor de calitate. Potrivit descrierii făcute de unul dintre directorii de uzine auto din Europa, care a vizitat foarte multe fabrici din China, există diferențe importante între procesul tehnologic al chinezilor în comparație cu cel al eurpenilor.
„Cele mai moderne uzine din China nu mai intervin pe liniile de asamblare pentru a corecta erorile de producție. Mașinile sunt asamblate în viteză și se corectează doar la final, dacă este cazul”, a explicat pentru Profit.ro directorul.
El a mai spus că „sunt companii chinezești, de regulă cele de mici dimensiuni, care încă mai folosesc linii de producție învechite, pe care nu le mai găsești prin Europa.
CEO-ul Renault Group, Francois Provost, a declarat acum că pentru compania pe care o conduce timpul de dezvoltare nu va scădea mai mult de 2 ani.
Cele mai noi modele ale grupului, Renault și Dacia au reușit deja să-și scurteze timpul de dezvoltare cu ajutorul partenerilor din China, dar limita a fost atinsă. Renault 5 a fost dezvoltat în aproximativ 3 ani, de la 4 cât era media anterior, iar Twingo și-a redus la doar doi ani procesul de dezvoltare, cu un record absolut pentru Dacia Spring, la 18 luni, dar care a folosit mare parte din tehnologia dezvoltată odată cu Twingo.
„Credem că doi ani este minim pentru a asigura calitate, mai ales în privința milioanelor de kilometri de testare în lumea reală, pe timp de iarnă sau în condiții de căldură intensă”, a precizat Provost.
Problema vitezei de dezvoltare a fost ridicată și de către autoritățile din China, care au avertizat producătorii auto proprii că au mers prea departe cu această accelerare a dezvoltării și producției, și pun în pericol calitatea mașinilor. Nu mai puțin de patru ministere s-au implicat în această acțiune, fiind anunțate controale la fabrici și în cadrul proceselor de dezvoltare.
Primele verificări inopinate făcute în uzină sau în parcurile de stocuri ale dealerilor au urmărit verificări ale software-ului, ale bateriei și la nivelul securtiății cibernetice. Mașini de la Geely sau BYD au fost depistate cu erori de fabricație sau abateri semnificative de la valorile omologate.
În urma acestor controale, Ministerul Industriei și Tehnologiei Informației a impus o verificare obligatorie a vehiculelor electrice la 30.000 de km pentru controlul fiabilității lor. Toți producătorii chinezi de automobile trebuie să realizeze rapoarte de calitate pe care să le transmită autorităților până la final de an. Mai multe mașini au fost puse pe lista oficială de rechemări pentru a remedia toate defectele constatate intern și care până acum nu erau corectate decât în rare cazuri.















