Companiile aeriene măresc durata estimată a zborurilor pentru a evita acordarea de despăgubiri

Companiile aeriene măresc durata estimată a zborurilor pentru a evita acordarea de despăgubiri
scris 27 aug 2018

Durata estimată a călătoriilor cu avionul este cu 35 de minute mai mare în acest an față de acum zece ani, conform unui raport al Which? Travel care informează că durata mărită este determinată de companiile aeriene care modifică programul pentru a crea impresia că pasagerii ajung la timp la destinație, scrie The Guardian.

Companiile adaugă până la 35 de minute în plus la durata estimată a călătoriei pentru a se asigura că își mențin punctualitatea și astfel scade riscul de a fi nevoite să despăgubească pasagerii, conform investigației Which? Travel, scrie News.ro.

Majoritatea călătoriilor aeriene au o durată estimată mai mare decât acum zece ani, în ciuda îmbunătățirilor tehnologice.

Marea Britanie va începe lucrul la propriul sistem de navigație prin satelit pentru a rivaliza cu Galileo al Uniunii Europene CITEȘTE ȘI Marea Britanie va începe lucrul la propriul sistem de navigație prin satelit pentru a rivaliza cu Galileo al Uniunii Europene

Au fost luate în considerare 125 de rute și durata lor medie estimată de companiile aeriene în 2009 și au fost comparate cu aceleași rute în 2017. Dintre acestea, 61% durează mai mult în prezent. În cazul Ryanair, procentul este de 82%, la British Airways 87%, pentru Virgin Atlantic 75% și 62% pentru easyJet.

Rory Boland, editorul Which?, a declarat: „Pasagerii se pot simți înșelați de această practică. Companiile aeriene vor susține că adăugarea a 10, 20 sau chiar 30 de minute la durata estimată a zborurilor va îmbunătăți timpul de zbor. Dar scăderea în punctualitate din ultimii ani sugerează că nu a ajutat prea mult”.

„În schimb, mărirea duratei estimate a zborurilor înseamnă, cel mai probabil, că pasagerii petrec mai mult timp la îmbarcare sau în avion, doar ca să se felicite singure companiile că ajung la timp la destinație”, a adăugat el.

British Airlines, Easyjet și Ryanair au fost mai puțin punctuale în 2017 decât în 2009, conform Which?, punctualitatea Easyjet scăzând cu 10%.

British Airlines, Ryanair și Virgin Atlantic au comunicat că avioanele zboară cu viteze reduse pentru a scădea consumul de combustibil și a permite astfel prețuri mici la bilete. Ryanair a precizat că programul „este ajustat la sfârșitul fiecărui sezon pentru a reflecta durata medie a zborurilor analizate”.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
companii aeriene
despagubiri
durata zbor