Șeful mărcii Dacia, Denis le Vot, a vorbit în repetate rânduri, la Salonul Auto din Paris, despre cel mai nou model al mărcii, Bigster, dar a făcut câteva precizări referitoare și la câteva caracteristici ale SUV-ului, care schimbă pe alocuri ceea ce fusese anunțat.
Dacia mizează pe puterea de seducție a noului Bigster în rândul cumpărătorilor de SUV-uri de familie, ceva mai pretențioși decât cei care au cumpărat Sandero Stepway și chiar Duster.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Dacia a investit în echipamente noi, precum scaunele electrice, trapa panoramică sau portbagajul cu deschidere electrică, pentru a oferi clienților potențiali o mașină comparabilă cu principalii concurenți, dar la un preț cu până la 10.000 de euro mai mic.
În același timp, Bigster este dezvăluit cu mici diferențe față de prezentările oficiale anterioare lansării. Una dintre ele este lungimea, despre care Dacia spus permanent că va fi un SUV de peste 4,60 metri, o valoare care în realitate este 4,57 metri, iar a doua informație este referitoare la arhitectura de 7 locuri, care acum nu mai este de actualitate. „Bigster nu va avea 7 locuri, nici acum, nici ulterior”, a explicat Denis le Vot.
„Toate analizele noastre au arătat că ar fi fost nevoie de investiții suplimentare, pentru ranforsarea caroseriei și a suspensiei, astfel încât să poate fi instalate cele două scaune suplimentare, care ar fi condus la costuri majorate pentru acest model”. El a amintit că Dacia are deja un model, Jogger, cu șapte scaune, pentru clienții care doresc o astfel de mașină.
Denis le Vot a dat și o veste bună, în plus față de informațiile din documentația de lansare. La întrebarea Profit.ro privind posibilitatea de a oferi o cutie automată pe tracțiunea 4x4, șeful Dacia a confirmat: „Va veni la momentul potrivit, lucrăm la asta”. Reamintim că informațiile venite dinspre producătorul român de automobile arată că Bigster și Duster vor fi echipate în viitor cu o transmisie eAWD, care va oferi motoare electrice pe spate care vor completa motorul termic de pe față.
Denis le Vot a mai explicat la Paris că Bigster urmează îndeaproape strategia Dacia din celelalte segmente, cunoscută și sub numele design-to-cost, pentru a putea păstra un preț redus.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Corespondență din Paris - Decizie radicală: Dacia Bigster nu va fi vândut sub brandul Renault. „O parte dintre clienți vor veni de la Duster, restul de la alte mărci!”„Bigster este răspunsul Dacia la ce se întâmplă pe piața auto și în segmentul C-SUV. Dacia urmărește o cotă de piață în segmentul C, o piață de un milion de vehicule, și aduce pentru asta punctele forte, bazate pe un raport preț-performanță inegalabil”, a explicat jurnaliștilor la Paris șeful Dacia. El a reamintit faptul că europenii nu mai pot ține pasul cu prețurile tot mai mari ale vehiculelor, iar Dacia vine cu o soluție pentru cei care nu-și mai permit să-și cumpere SUV-uri compacte cu prețurile actuale.
El a confirmat faptul că ofensiva Dacia în segmentul C nu se oprește aici. „Putem atrage mulți clienți și să luăm un loc în acest segment. Pentru a realiza acest lucru, ne vom completa prezența cu două vehicule noi ”, a spus Le Vot, fără să detalieze. Cele mai recente informații neoficiale vorbesc despre un fastback și un sedan, ambele derivate din platforma pe care a fost construit Bigster, care are un ampatament de 2,70 metri.
„Piața este într-o situație dificilă. Și în perioade dificile, mobilitatea accesibilă, așa cum este Dacia, este populară, așa că pot spune că Dacia nu are probleme cu cererea. Sandero este în acest an cel mai vândut automobil de pe întreg continentul, Duster are cu 15% mai multe comenzi față de generația anterioară, iar acum intrăm într-un nou segment, C-SUV cu un nou model, Bigster, care va aduce din cerere suplimentară, care deja a început, așadar cererea nu este o problemă pentru Dacia”.