Vânzările Dacia în Marea Britanie au crescut de 7 ori mari rapid decât piața în luna iulie, după prăbușirea din lunile precedente, în timp ce, în Franța, înmatriculările Dacia au continuat avansul din luna iunie, creșterea accelerând la 15%.
Înmatriculările de autovehicule Dacia în Franța au urcat cu 14,6% în iulie, potrivit datelor Comitetului Constructorilor de Automobile (CCFA) analizate de Profit.ro, la 11.510 de unități, după un salt de 8% în iunie. Creșterea de aproape 15% din iulie vine în contextul unui avans de doar 4% al pieței franceze în ansamblu.
La nivelul primelor șapte luni, înmatriculările Dacia în Franța au scăzut însă cu 40% față de perioada similară a anului trecut, în timp ce piața franceză a avut un declin de 32%. În total, în ianuarie-iulie, au fost înmatriculate 52.822 de automobile Dacia în Franța.
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
La nivelul primului semestru, vânzările Dacia în Marea Britanie erau cu circa 60% sub cele din primele 6 luni din 2019.

Vânzările Dacia în Marea Britanie au avut un salt anual de 77% în iulie, creșterea fiind de 7 ori mai rapidă decât cea a pieței auto britanice per ansamblu. Astfel, luna trecută, au fost înregistrate în Marea Britanie, 2.558 de mașini noi sub brandul Dacia, marca ajungând la o cotă de piață de 1,46%, de la 0,92% în iulie 2019.
Piața auto din Marea Britanie a crescut cu 11,25% în iulie, fiind îmatriculate 174.887 de mașini noi. Este prima creștere a pieței britanice de la începutul acestui an, susținută de măsurile de relaxare și redeschiderea showroom-urilor pe întreg teritoriul Regatului Unit. Țara Galilor și Scoția au fost ultimele care au deschis showroom-urile, la finele lunii iunie.
Pe fondul revenirii din luna iulie, Dacia și-a redus declinul cumulat din acest an, însă vânzările totale rămân substanțial sub cele din ianaurie-iulie 2019. În total, la nivelul primelor 7 luni din an, vânzările Dacia pe piața britanică au scăzut cu circa 50%, la 9,991 de unități, pe fondul declinului accentuat provocat în primăvară de pandemie. Scăderea Dacia din primele 7 luni o depășește pe cea a pieței britanice, de 41,93%.