Dacia și Renault, succes comercial la Salonul Auto din Paris

Dacia și Renault, succes comercial la Salonul Auto din Paris
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 25 oct 2022

Chiar dacă pentru constructorii germani sau asiatici Salonul Auto din Paris a părut un eveniment fără miză, aceștia absentând, în acest an, pentru prima dată de la cel mai important salon auto din Europa, pentru grupul Renault se pare că participarea a fost una profitabilă. Compania care deține Dacia a anunțat bilanțul evenimentului ce tocmai s-a încheiat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Renault a avut un număr de 400.000 de vizitatori în standurile mărcii franceze și în cele ale Dacia, amplasate strategic, chiar la intrarea în pavilionul expozițional din Porte de Versailles, pe parcursul Mondial de l’Automobile, așa cum se numește salonul auto din capitala Franței, care nu a mai fost organizat din 2018.

Cu un stand de circa 1.500 de metri pătrați, Renault și Dacia au fost singurele mărci europene care au prezentat două concepte, au lansat modele noi, motorizări noi și au prezentat un număr mare de automobile din gamă, astfel încât să atragă atenția publicului. La finalul unei săptămâni de salon, Renault spune că a vândut 500 de automobile, între care noul Austral a fost best-seller, cu 86% din comenzile plasate.

Regulile de circulație în sensul giratoriu - pregătite să fie schimbate CITEȘTE ȘI Regulile de circulație în sensul giratoriu - pregătite să fie schimbate

O noutate pentru marcă a fost și magazinul „The Originals”, care vinde produse de marketing (suveniruri sau haine) care readuc în actualitate modele vintage ale mărcii. Ideea a fost lansată la Munchen, în urmă cu un an, iar acum, la Paris, Renault spune că a vândut aproximativ 4000 de obiecte vizitatorilor.

Și pentru Dacia salonul parizian a fost un succes comercial, pentru că grupul francez a înregistrat 300 de comenzi pentru mașini ale mărcii. Asta înseamnă vânzări de câteva milioane de euro, o sumă care acoperă cu siguranță costurile de organizare a standului. Dacia a fost singura marcă de la Paris care a expus gama completă de modele, vedetele fiind conceptul Manifesto  și un exemplar al seriei limitate Duster Mat Edition.

Dintre comenzile plasate de clienți, 96% au fost de la persoane private, restul de la companii, iar 60% dintre ele au fost pentru motorizări ECO-G cu GPL și pentru modelul electric Spring.

Toyota își ajustează producția și pentru noiembrie și își reduce pentru prima dată ținta pentru acest an CITEȘTE ȘI Toyota își ajustează producția și pentru noiembrie și își reduce pentru prima dată ținta pentru acest an

Și marca premium Alpine a înregistrat 200 de precomenzi pentru versiunea R a modelului A110 R, care va fi lansată comercial abia la finalul acestui an.

Salonul Auto din Paris, care se desfășoară o dată la doi ani, alternativ cu evenimentul similar din Germania, a fost întrerupt în ultimii patru ani, ediția din 2020 fiind anulată din cauza pandemiei. Anul acesta au absentat de la salon toate mărcile grupului Volkswagen, toate mărcile asiatice, din Japonia și Coreea de Sud, toate mărcile americane, cu excepția Jeep.

Stellantis a fost prezentă doar cu câteva modele, de la trei mărci. În schimb, o bună parte a pavilionului a fost ocupată de mărcile din China, care și-au prezentat noile modele cu care vor să cucerească Europa.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia paris
salon auto paris
renault concept car
renault e-tech