Deși urmărește o dezvoltare organică în România, ERC Logistik va lua în considerare și achiziția unui jucător local, dacă va apărea o astfel de oportunitate, a transmis compania pentru Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Compania a transmis acum pentru Profit.ro că Movantis Trans, specializată în transportul rutier de mărfuri și cu sediul în județul Timiș, va deservi atât clienții existenți din cadrul grupului, cât și un nou portofoliu de clienți.
"Am ales Timișoara – mai exact localitatea Dumbrăvița, aflată în imediata vecinătate a orașului – datorită infrastructurii existente și prezenței unui important hub al industriei auto (în ciuda unui ușor declin recent), precum și a unei piețe puternice de operatori de transport în zonă, fapt ce generează noi oportunități", explică reprezentanții companiei austriece.
Personalul va crește la 10-15 angajați până la finele anului, fiind avută în avută în vedere o creștere gradual și sănătoasă.
Din perspectiva austriecilor, piața din România este și va rămâne interesantă, cu un mediu de afaceri dinamic, care necesită permanent adaptabilitate și o evoluție continuă.
"Începând cu anul 2027, ne propunem să ne extindem flota proprie la minimum 20 de camioane și să colaborăm cu cel puțin 10 subcontractori; deși acest lucru ar genera venituri substanțiale, scopul nostru principal rămâne o creștere sustenabilă și menținerea standardelor care ne-au consacrat", mai spun reprezentanții ERC / Movantis.
ERC Logistik GmbH este o companie de transport și logistică fondată în 2004 de antreprenorul Werner Sitzmann (care conduce și acum grupul, în calitate de CEO), în orașul istoric Kufstein din landul Tirol, Austria, aproape de granița cu Germania.
Un moment important în evoluția companiei a avut loc în 2018, când Werner Sitzmann a început să creeze un model bazat pe participații în mai multe companii logistice.
Au urmat alte investiții în 2019, iar în 2020 a fost înființat ERC Group, holdingul care centralizează participațiile la companiile membre.
Compania are clienți din diverse industrii și un model de business centrat pe transportul rutier internațional de mărfuri, în special transporturi de tip full truck load (FTL) și less than truck load (LTL), dar oferă și logistică pentru târguri și expoziții, transporturi cu livrare la termen și servicii de tracking.
Colaborează cu subcontractori specializați, asigură transporturi pe întreg teritoriul UE și poate combina transportul rutier cu soluții feroviare, maritime sau aeriene, când acestea sunt mai eficiente.
Din grupul ERC fac parte companii precum ERC Logistik, ERC Europe, ERC Cargo, BASIS Logistik, IWS Logistik și VG Logistics.
Holdingul are aproximativ 100 de angajați și circa 200 de camioane aflate permanent în operațiuni, care parcurg împreună aproximativ 18 milioane km anual în Europa.















