Fondul Proprietatea cere președintelui să nu promulge legea porturilor, motivând că ar oferi privilegii operatorilor

Fondul Proprietatea cere președintelui să nu promulge legea porturilor, motivând că ar oferi privilegii operatorilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 iun 2017

Fondul Proprietatea, acționar la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, a transmis o scrisoare către Iohannis în care solicită președintelui României nepromulgarea unei legi adoptate recent de Parlament și care aduce modificări Ordonanței Guvernului nr 22/1999 privind administrarea porturilor, motivând solicitarea prin faptul că actul normativ ar oferi privilegii actualilor operatori portuari în defavoarea statului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

“Argumentația Fondului este bazată atât pe considerente de constituționalitate, cât și de natură economică, reliefând articole din lege care încalcă prevederi constituționale, în plus față de impactul economic negativ și privilegiile nedrepte generate în favoarea operatorilor portuari”, a precizat compania.

Dintr-o perspectivă constituțională, în viziunea Fondului, legea porturilor încalcă mai multe principii care protejează libertatea economică, economia de piață liberă, libertatea comerțului, concurența loială, precum și nediscriminarea, întrucât legea îngheață chiriile la tarifele minime din prezent pentru următorii 10 ani și favorizează un număr limitat de operatori portuari care vor beneficia de aceste tarife, scrie News.ro.

„Dispozițiile constituționale referitoare la realizarea justiției prin instanțele judecătorești. Legea impune înființarea unui Consiliu de Supraveghere, care va avea puterea să decidă în cazul unor potențiale conflicte între operatorii portuari și administrațiile porturilor, creând astfel un substitut pentru instanțele de judecată, ceea ce este neconstituțional. Mai mult, deciziile Consiliului vor fi puse în aplicare imediat, conferind acestei noi entități puteri”, se mai arată în scrisoare.

Peste 2.000 de mașini Volkswagen din România, rechemate în service pentru posibile defecțiuni la ABS/ESP CITEȘTE ȘI Peste 2.000 de mașini Volkswagen din România, rechemate în service pentru posibile defecțiuni la ABS/ESP

În plus, Fondul atrage atenția asupra considerentelor de natură economică care fundamentează necesitatea reexaminării legii de către Parlament.

„Estimările noastre arată că, numai în cazul Portului Constanța, pierderile din încasarea chiriilor derizorii stabilite în baza tarifelor plătite in prezent de primii 5 operatori portuari ar ajunge la circa 26 milioane de euro pentru următorii zece ani. Acești 5 operatori ocupă 37% din suprafața portului și au obținut contractele de închiriere în urmă cu mulți ani prin negocieri directe. Doar circa 10% din suprafața închiriată din Portul Constanța a fost atribuită în circumstanțe transparente prin licitații publice”, a explicat directorul general al FP, Greg Konieczny.

Șeful FP a mai spus că “această lege este dedicată oligarhilor din porturi pentru a menține în buzunarele lor bani ce altfel ar ajunge la statul român, dacă nivelul chiriilor ar fi setat de mecanismele de piață liberă”.

Pe de ală parte, operatorii portuari susțin că administratorul Fondului Proprietatea, prin acest demers, ar avea un impact direct asupra a sute de mii de angajați.

Potrivit unui comunicat al operatorilor portuari transmis în decembrie 2016, organizația patronală Constanta Port Business Association și Federația Națională a Sindicatelor Portuare susțineau proiectul de lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, motivând că actul normativ ar proteja interesul statului de a întreține și de a dezvolta infrastructura de transport naval pe care o are în proprietate, astfel încât să se asigure competitivitatea porturilor românești.

viewscnt
Afla mai multe despre
fondul proprietatea
porturi