Ford a găsit un investitor internațional pentru uzina de la Saarlouis

Ford a găsit un investitor internațional pentru uzina de la Saarlouis
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 iun 2023

Constructorul auto american Ford Motor Co. a anunțat vineri că a găsit ceea ce a numit "un mare investitor internațional" pentru uzina sa de la Saarlouis (Germania), adăugând ca a și semnat acordurile inițiale cu autoritățile landului Saarland, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

"Aceasta este o bază excelentă pentru negocierile viitoare, cu potențialul de a crea aproximativ 2.500 de locuri de muncă la Saarlouis", a declarat Martin Sander, directorul Ford Germania. "În această săptămână am făcut un pas important spre acest obiectiv" a mai spus Martin Sander, adăugând că obiectivul este în continuare transformarea acestei uzine și crearea de viitoare oportunități de angajare, scrie Agerpres.

BMW, două anunțuri importante - investiții pentru producția versiunilor electrificate X3 și X5 CITEȘTE ȘI BMW, două anunțuri importante - investiții pentru producția versiunilor electrificate X3 și X5

Un purtător de cuvânt de la Ford nu a dezvăluit numele investitorului dar a spus că este vorba de un mare investitor internațional.

La începutul acestui an, cotidianul "The Wall Street Journal" a dezvăluit că grupul auto chinez BYD se numără printre cei 15 investitori interesați să preia uzina Ford de la Saarlouis (Germania), după ce constructorul auto american va înceta să mai producă aici actualul model Ford Focus, în 2025.

Ford vrea să își reducă operațiunile din Europa prin eliminarea mai multor mii de locuri de muncă, în timp ce în paralel investește miliarde de euro pentru trecerea la vehiculele electrice. Gama extinsă de modele de autovehicule de pasageri a celor de la Ford, care ar urma să producă doar vehicule electrice abia de la finele acestui deceniu, suferă de mai mulți ani de o profitabilitate redusă spre deosebire de divizia care produce vehicule comerciale și are rezultate bune.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan, ce are aproximativ 190.000 de angajați în întreaga lume. În Europa, Ford este responsabilă pentru producerea, vânzarea și întreținerea vehiculelor marca Ford pe 50 de piețe individuale și are circa 45.000 de angajați la unitățile sale deținute în totalitate și la întreprinderile mixte consolidate și aproape 59.000 de oameni, când sunt incluse afacerile neconsolidate.

În luna martie a anului trecut, constructorul auto Ford a transferat proprietatea fabricii de la Craiova către partenerul său Ford Otosan, cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa, acest proces fiind condiționat de aprobările autorităților relevante și ca urmare a consultărilor

viewscnt
Afla mai multe despre
ford
saarlouis