Bentley a publicat primele imagini cu conceptul EXP 15 și a anunțat că-l va expune în premieră luna viitoare, în cadrul unui eveniment ce se va desfășura în California. Modelul este un sedan de peste 5 metri și are un design inspirat de un model istoric al mărcii.
Un concept avansat, care oferă „indicii despre prima mașină de serie complet electrică a mărcii ce va fi dezvăluită în 2026”, a fost prezentat de Bentley, marcă de lux a grupului VW, în încercarea de a testa reacția pieței la un segment exclusivist, cel al limuzinelor electrice de lux, care nu sunt foarte bine reprezentate pe piață în prezent.
Bentley urmează să lanseze anul viitor primul său model complet electric, dar aspectul acestuia va fi destul de diferit, cu o caroserie de SUV, ceea ce înseamnă că doar unele elemente de design de pe noul concept vor fi regăsite pe acest viitor model electric. În același timp, este foarte posibil ca un al doilea automobil electric al Bentley, de data aceasta o limuzină, să preia și alte repere ale conceptului, în funcție de reacția piețelor la EXP15.

Până acum, foarte puține mărci europene au investit în modele de lux complet electrice și aproape toate au țintit segmentul SUV-urilor, tot mai popular, în timp ce chinezii au venit în ultimii ani cu o serie de modele proprii cu caroserii de limuzină și cu tendințe către segmentele premium și de lux.
Designul propus de noul concept a fost inspirat de Bentley Speed Six Gurney Nutting Sportsman coupe din 1930, cunoscut sub numele de „Trenul Albastru”. Modelul istoric a fost asociat cu un pariu pus de Woolf Barnato, președintele Bentley, că mașina va depășit trenul expres de lux Le Train Bleu, care mergea de la Cannes, din sudul Franței, la Calais, în nord. Mașina a reușit să ajungă la Londra î înainte ca trenul să ajungă la Calais.
Interiorul conceptului este unul virtual, care permite clienților să vizualizeze o serie de configurații posibile, și combină elementele fizice, scaunele de lux, tabloul de bord în formă de aripă, volanul, cadranele, cu elemente digitale ce pot fi setate după dorința șoferului. Afișajul se face printr-o suprafață de sticlă specială, care atunci când este dezactivată este complet transparentă.

Un detaliu inedit este arhitectura cu trei locuri și trei uși (fără scaunul pasagerului din față), care asigură un confort mult mai mare pentru pasager și suplimentează spațiul cu locul pentru animale de companie sau bagaje de mână. Spațiul din portbagaj poate fi folosit inclusiv ca loc de picnic.

Robin Page, director de design la Bentley, explică și scopul acestui concept: „Frumusețea unui concept-car nu constă doar în poziționarea noului nostru limbaj de design, ci în testarea direcției pieței. Este clar că SUV-urile reprezintă un segment în creștere și înțelegem piața GT – prin intermediul celor patru generații ale Continental GT – dar segmentul cel mai dificil este sedanul, deoarece se schimbă. Unii clienți își doresc o formă clasică de sedan cu trei volume, alții un design cu un volum, iar alții ceva mai rafinat. Așadar, aceasta a fost o ocazie pentru noi să vorbim cu oamenii și să ne facem o idee.”
Bentley EXP15 este una dintre cele mai lungi mașini de lux din lume, cu 5,4 metri lungime, și are un grup motopropulsor complet electric cu o tracțiune integrală. Grila mașinii și-a pierdut rolul de priză de aer pentru motor și a devenit „o operă de artă digitală”. Silueta noului concept este una de tip fastback, mizând pe o „linie fără sfârșit” a capotei.
Din designul lui EXP15 nu lipsesc luminile decorative, care pot fi regăsite de jur împrejurul caroseriei, atât în zona frontală, în zona grilei, în interiorul arcadelor roților.
