FOTO Dacia introduce o echipare de top, mai scumpă, pe întreaga gamă. Singurul care scapă este Logan

FOTO Dacia introduce o echipare de top, mai scumpă, pe întreaga gamă. Singurul care scapă este Logan
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 1 mar 2023

Echiparea de top Extreme, lansată de Dacia pe Spring în acest an, va fi extinsă și pe celelalte modele, ca echipare de top, cu cel mai ridicat nivel de echipamente. În acest fel, toate modelele se scumpesc în zona versiunilor vârf de gamă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Dacia răspunde unei cereri evidente din partea pieței, cu noua echipare Extreme, care aduce unele echipamente suplimentare în standard precum și unele culori noi, acestea fiind dsiponibile pentru comenzi chiar de la 1 martie. Practic, Sandero Stepway, Jogger și Duster au din acest moment un vârf de gamă nou, în echiparea Extreme, cu precizarea că Jogger și Duster au oferit anterior o serie limitată cu acest nume.

FOTO Noi drumuri de mare viteză lansate în România CITEȘTE ȘI FOTO Noi drumuri de mare viteză lansate în România

Echiparea Extreme aduce pe mașinile Dacia culoarea Cedar Green, pe Sandero Stepwy, Jogger și Duster, pe lângă Slate Blue de pe Spring, o antenă de tip rechin, inscripția cu numele modelului, scrisă cu culoare maro, culoare regăsită și pe oglinzi și pe alte elemente ale caroseriei, jante de aliaj negre, de 16 inci și, pe Duster, de 17 inci, precum și unele ornamente pe Duster.

La interior, clienții care cumpără această echipare primesc o tapițerie nouă, gri, va fi aplicat și pe panourile ușilor precum și pe planșa de bord. De asemenea, mai multe repere (covorașe, ornamente, praguri) sunt distincte pentru această echipare.

FOTO Dacia introduce o echipare de top, mai scumpă, pe întreaga gamă. Singurul care scapă este Logan

Spre deosebire de Spring, care a primit un nou motor, mai puternic, pe Extreme, celelalte modele nu beneficiază de nicio îmbunătățire tehnică sau dinamică, cu excepția „Extended grip”. Acesta acționează, potrivit descrierii sale, „prin adaptarea setărilor sistemului de control electronic al stabilității (ESP)”, și poate fi activat dintr-un buton de pe consola centrală. Practic, pare a fi o modificare de soft pentru ESP, care să acționeze diferit în situațiile în care roțile pierd aderența pe teren accidentat.

Prețul noii versiuni Extreme nu a fost anunțat, însă configuratorul mărcii afișează, de exemplu, pentru Sandero Stepway un preț de 16.900 de euro, cu 1.500 de euro în plus peste versiunea anterioară, Expression.

VIDEO Două trenuri s-au ciocnit în Grecia. Zeci de morți și răniți CITEȘTE ȘI VIDEO Două trenuri s-au ciocnit în Grecia. Zeci de morți și răniți

Jogger cu pat extensibil

Pe lângă echiparea Extreme, Dacia lansează și gama de accesorii „InNature”, pe Jogger, formată dintr-o serie de componente prezentate anterior sub formă de prototipuri. Pachetul denumit și Weekend permite transformarea mașinii în pat de dormit, cu ajutorul unei cutii demontabile și conține patul propriu-zis, suportul plat și lada de depozitare care se așază sub pat. Pachetul cântărește mai puțin de 50 kg cu tot cu saltele și poate fi montat pe orice Jogger, inclusiv cele aflate deja pe stradă.

Când este strâns, pachetul se transformă într-o ladă în portbagaj, peste care se pot încărca bagajele. Când este extins, patul oferă o lungime de dormit de 190 cm, cu o lățime de până la 130 cm (în funcție de conturul mașinii) și o înălțime până la plafon de 60 cm. Lada de sub pat are un volum util de 220 litri.

Alte accesorii disponibile pentru acest pachet sunt jaluzele pentru geamuri, pentru protecția la lumină și pentru intimitate, și cortul exterior, care se poate atașa la portbagaj, cu hayonul deschis. 

FOTO Dacia introduce o echipare de top, mai scumpă, pe întreaga gamă. Singurul care scapă este Logan

FOTO Dacia introduce o echipare de top, mai scumpă, pe întreaga gamă. Singurul care scapă este Logan

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia extreme
echipare top dacia
culori noi dacia
jogger weekend