FOTO Ford a lansat producția SUV-ului Puma, la Craiova, primul automobil hibrid din România

FOTO Ford a lansat producția SUV-ului Puma, la Craiova, primul automobil hibrid din România
scris 8 oct 2019

Ford a lansat astăzi, la Craiova, în prezența lui Stuart Rowley, președintele Ford Europa, producția de serie a noului Ford Puma, un SUV de mici dimensiuni, dar mai rafinat și puțin mai mare decât EcoSport.

ULTIMA ORĂ Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România. Detalii AICI

Ford Puma este al doilea model ce este fabricat la Craiova, alături de EcoSport, și va fi livrat în toată Europa, din România. Este în același timp primul automobil hibrid fabricat vreodată în România. Mașina a fost prezentată în premieră în acest an, iar reprezentanții Ford se așteaptă să întreacă din punct de vedere al vânzărilor celălalt model fabricat la Craiova.

„Nu am nicio îndoială că Puma va avea un succes uriaș în toată Europa”, a declarat Stuart Rowley, președintele Ford Europa.

Pentru a susține producția noului model Puma, Ford a angajat aproximativ 1.700 de persane și a investit aproximativ 200 de milioane de euro în uzina sa din Craiova. Investiția totală a Ford la Craiova se ridică la aproximativ 1,5 miliarde euro de la preluarea uzinei în 2008.

Ian Pearson, președintele Ford România a declarat: „Sunt onorat și mândru că împreună cu echipa noastră din Craiova suntem parte a acestui nou și deosebit capitol reprezentat de lansarea producției noului Puma. Este o mare realizare pentru noi să producem aici, la Craiova, nu numai cel mai avansat vehicul din punct de vedere tehnologic fabricat vreodată în România, ci și primul cu tehnologie hibridă integrată. Aș dori să mulțumesc tuturor angajaților noștri pentru toată munca lor și pentru tot ceea ce fac zi de zi pentru compania noastră”.

FOTO Au fost anunțate prețurile pentru Europa ale Polestar 2, primul model electric al mărcii desprinse din Volvo CITEȘTE ȘI FOTO Au fost anunțate prețurile pentru Europa ale Polestar 2, primul model electric al mărcii desprinse din Volvo

Pe lângă tehnologia mild-hybrid, Ford Puma are un spațiu de încărcare de 456 litri, inclusiv Ford MegaBox. Totodată, noul model produs la Craiova vine cu tehnologii de siguranță, printre care Tempomatul Adaptiv cu Oprire-Pornire (Adaptive Cruise Control with Start & Stop), Sistemul de recunoaștere a indicatoarelor rutiere (Speed Sign Recognition) și Sistemul de centrare pe mijlocul benzii (Lane Centring). 

Printre variantele de echipare se numără sportivul Puma ST-Line inspirat din gama Ford Performance și eleganta variantă Puma Titanium X - prezentată pentru prima dată luna trecută la Salonul Auto de la Frankfurt, Germania.

Ford România are în prezent aproximativ 6.000 de angajați care, pentru prima dată de la preluarea uzinei din Craiova in 2008, vor fabrica în paralel două vehicule. În plus, volumele anticipate de producție pentru modelele EcoSport și Puma fac ca Fabrica de Asamblare Vehicule să lucreze în trei schimburi. Fabrica de Motoare de la Craiova continuă să lucreze în trei și patru schimburi, producând motorul de 1.0 litri EcoBoost, în variantele 95 CP, 125 CP, 125 CP mHEV și 155 CP mHEV.

FOTO Ford a lansat producția SUV-ului Puma, la Craiova, primul automobil hibrid din România

FOTO Ford a lansat producția SUV-ului Puma, la Craiova, primul automobil hibrid din România

FOTO Ford a lansat producția SUV-ului Puma, la Craiova, primul automobil hibrid din România

FOTO Ford a lansat producția SUV-ului Puma, la Craiova, primul automobil hibrid din România

FOTO Ford a lansat producția SUV-ului Puma, la Craiova, primul automobil hibrid din România

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
ford puma
ford craiova
ford suv
ford hibrid