FOTO Inginerii români ai Continental contribuie, ca parte a unor echipe internaționale, la dezvoltarea unui sistem avansat care va fi instalat în mașini

FOTO Inginerii români ai Continental contribuie, ca parte a unor echipe internaționale, la dezvoltarea unui sistem avansat care va fi instalat în mașini
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 mai 2024

Specialiști din Timișoara ai companiei germane Continental contribuie, ca parte a unor echipe internaționale, la dezvoltarea framework-ului CAEdge al unui sistem de calcul avansat inter-domeniu (HPC – High Performance Computer) care va fi instalat în mașini, asigurând dezvoltarea soluțiilor software, integrarea acestora, precum și testarea întregului cadru de lucru.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

17 iunie - Eveniment Profit.ro - Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, imobiliare.ro, Meta Estate, Nordis
25 iunie - Medika TV - Maratonul Sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics

Activitățile din România vizează și derularea de proiecte ce utilizează CAEdge în cadrul Continental la nivel global, transmite compania.

VIDEO Pasagerii din avionul companiei Singapore Airlines afectat de turbulențe au ajuns într-un final la Singapore. Din 2009 până în 2018, turbulențele au reprezentat mai mult de o treime din accidentele aeriene raportate CITEȘTE ȘI VIDEO Pasagerii din avionul companiei Singapore Airlines afectat de turbulențe au ajuns într-un final la Singapore. Din 2009 până în 2018, turbulențele au reprezentat mai mult de o treime din accidentele aeriene raportate

În același timp, echipele de dezvoltare software din Iași, în colaborare cu omologii lor din Frankfurt, au contribuit la implementarea și integrarea soluțiilor tehnice, care pun modelează viitorul industriei automotive, în arii precum: Flash file systems, Image and partition management, Key store, Secure store, System and user data etc.

 

BMW a început lucrările la noua fabrică de baterii din Germania CITEȘTE ȘI BMW a început lucrările la noua fabrică de baterii din Germania

În 25 de ani de activitate, Continental Anvelope Timișoara a produs și livrat clienților săi la nivel global peste 300 de milioane de anvelope.

FOTO Inginerii români ai Continental contribuie, ca parte a unor echipe internaționale, la dezvoltarea unui sistem avansat care va fi instalat în mașini

Continental a realizat în 2023 o cifră preliminară de afaceri de 41,4 miliarde de euro și are în prezent aproximativ 200.000 de angajați în 56 de țări și piețe.

În perioada 1999 - 2023 Continental a investit peste 2.3 miliarde de euro în activitățile din România. Toate cele trei domenii de activitate ale companiei sunt reprezentate în România. Continental deține cinci unități de producție și patru centre de inginerie în Timișoara, Sibiu, Carei și Iași. Compania are un centru de distribuție a anvelopelor în București.

La finalul anului 2023, Continental avea peste 20.300 de angajați, din care peste o treime reprezentată de ingineri și informaticieni și va continua să angajeze în funcție de viitoarele proiecte.

viewscnt
Afla mai multe despre
continental
anvelope