FOTO Noi imagini dezvăluie parțial viitorul Lancia Ypsilon

FOTO Noi imagini dezvăluie parțial viitorul Lancia Ypsilon
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 23 dec 2023

Lancia vrea să transforme mașinile sale în automobile exclusiviste, premium, cu care să concureze cu cele mai importante branduri europene din acest segment. Pentru a ridica însă imaginea mărcii, noua generație Ypsilon, care va fi lansată în februarie, primește echipamente sofisticate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Noi imagini cu viitorul model Ypsilon dezvăluie un echipament inovator numit Sound Air Light Augmentation, fiind unul dintre echipamentele care au ca scop experiența imersivă și intuitivă pe care o anunță reprezentanții mărcii. Sistemul controlează atât funcțiile audio, cât și pe cele de iluminat și climatizare, printr-o singură unitate de comandă, care funcționează inclusiv cu comenzi vocale.

Viscolul paralizează traficul feroviar. Mai multe trenuri de călători au rămas în câmp. Cum va fi vremea de Crăciun CITEȘTE ȘI Viscolul paralizează traficul feroviar. Mai multe trenuri de călători au rămas în câmp. Cum va fi vremea de Crăciun

„Noul Lancia Ypsilon va fi primul model echipat cu tehnologia S.A.L.A. (Sound Air Light Augmentation), o tehnologie intuitivă și fără efort, în adevăratul stil Lancia, pentru a face viața la bord mai ușoară. S.A.L.A permite șoferului și pasagerului să adapteze funcțiile audio, de climatizare și de iluminare pur și simplu prin voce sau prin simpla apăsare a unui buton", a explicat Luca Napolitano, CEO al mărcii Lancia.

S.A.L.A, așa cum este prescurtat numele sistemului, cuprinde întreaga paletă de funcții de infotainment și va fi regăsit pe toate modelele viitoare ale Lancia. Interfața de control va funcționa pe bază de widgeturi personalizabile, având două ecrane HD, cu o pagină principală dedicată sunetului, climatizării și luminii. Din meniul acestei pagini vor putea fi personalizate toate setările interiorului.

Români blocați pe aeroportul din München. Zborul a fost anulat pentru că ...nu a avut cine să le încarce la timp bagajele în avion CITEȘTE ȘI Români blocați pe aeroportul din München. Zborul a fost anulat pentru că ...nu a avut cine să le încarce la timp bagajele în avion

Noua generație Ypsilon va fi ca și până acum un automobil de clasă A, fiind dezvoltat pe platforma STLA Small, dar va beneficia de un design rafinat, bazat pe conceptul Pu+Ra HPE, al cărui nume este un acrostih al expresiei Pur și Radical. Calandrul lui Ypsilon va purta, așa cum reiese dintr-una din primele fotografii publicate de marcă, o reinterpretare a logo-ului istoric al mărcii, potirul, sub forma a trei linii luminoase, care vor îmbrăca o bună parte din partea frontală a mașinii.

FOTO Noi imagini dezvăluie parțial viitorul Lancia Ypsilon

ULTIMA ORĂ Sindicatele Dacia au obținut o majorare a salariului de 4 ori mai mare decât a propus compania CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Sindicatele Dacia au obținut o majorare a salariului de 4 ori mai mare decât a propus compania

Pentru a sublinia caracterul exclusivist al mașinii, Lancia a anunțat că va fi lansată o ediție specială, limitată la 1906 exemplare, care face referire la anul în care a fost creată marca. Denumirea completă a acestei ediții va fi Lancia Ypsilon Cassina, un nume preluat din designul de mobilă de lux, compania Cassina fiind direct implicată în crearea interiorului acestui model.

Marca Lancia are o strategie de revenire pe piața europeană bazată exclusiv pe propulsia electrică, planurile companiei făcând parte din planul mai amplu, Dare Forward, al grupului Stellantis, din care face parte.

FOTO Noi imagini dezvăluie parțial viitorul Lancia Ypsilon

viewscnt
Afla mai multe despre
lancia ypsilon
relansare lancia
cassina