FOTO Primarul Sectorului 6 a semnat contractul pentru un nou drum, o străpungere extrem de importantă

FOTO Primarul Sectorului 6 a semnat contractul pentru un nou drum, o străpungere extrem de importantă
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 sep 2023

Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu a semnat contractul pentru construirea Drumului Valea Largă. Lucrările vor fi finalizate în aproximativ un an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Am atribuit contractul mult așteptat. Tocmai ce am semnat documentele pentru execuția lucrărilor pentru drum. Imediat ce Apa Nova finalizează lucrările de apă-canal (sunt unele de mare amploare), urmează restul utilităților (gaze, electricitate, netcity, etc.). Zic eu că, la vară, drumul va fi gata cu tot cu iluminat stradal, mobilier urban și 3.000 de arbori platați”, a anunțat primarul Ciprian Ciucu, potrivit comunicatului de presă al Primăriei Sectorului 6.

VIDEO Grindeanu: Săptămâna viitoare atingem borna de 1.000 kilometri de autostradă CITEȘTE ȘI VIDEO Grindeanu: Săptămâna viitoare atingem borna de 1.000 kilometri de autostradă

Contractul a fost atribuit constructorului SC Acvatot SRL. Valoarea totală a contractului este de 20.543.714 lei, cu TVA – cel mai mic preț ofertat. Execuția propriu-zisă a lucrărilor va dura 12 luni, scrie News.ro.

Cum este și cum va arăta Drumul Valea Largă

Drumul Valea Largă măsoară aproape 1,5 km și face legătura între Prelungirea Ghencea și intersecția Bd. Timișoara – Valea Cascadelor. Este o străpungere extrem de importantă atât pentru fluidizarea traficului, cât și pentru civilizarea zonei. În prezent, Drumul Valea Largă este din pământ, fără spații dedicate pentru pietoni, bicicliști sau persoane cu dizabilități.

CONFIRMARE Adrian Polec, care deține producătorul român de baterii litiu-ion Prime Batteries Technology, cumpără teren în centrul Bucureștiului CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Adrian Polec, care deține producătorul român de baterii litiu-ion Prime Batteries Technology, cumpără teren în centrul Bucureștiului

Va fi construit de la zero! Drumul modernizat va avea o lățime de 34 de metri, fiind compus din:

- 4 benzi auto (două pe sens) de câte 3,5 metri fiecare. Partea carosabilă va avea lățimea totală de 14 metri;

- Pe mijloc, între cele două sensuri de circulație, va fi un spațiu verde cu lățimea de 4,4 metri;

- Două piste de biciclete pe ambele părți ale drumului, cu lățimea de 2 metri fiecare;

- Alt spațiu verde cu lățimea de 1,3 metri va delimita pistele de biciclete de partea carosabilă;

- O a treia zonă de spațiu verde, cu lățimea de 1,2 metri, va delimita pistele pentru biciclete de trotuare;

FOTO Primarul Sectorului 6 a semnat contractul pentru un nou drum, o străpungere extrem de importantă

- 2 trotuare de 3,1 metri fiecare, amplasate de-o parte și de alta a arterei;

- stații pentru transportul în comun;

- sistem de iluminat și canale pentru preluarea apelor pluviale;

- semaforizarea intersecției cu Bd. Timișoara.

Stadiul lucrărilor

Demersurile pentru amenajarea acestui drum au fost începute în primăvara lui 2021. Se știe că partea birocratică (obținerea avizelor, a autorizațiilor, studiul de fezabilitate, proiectul tehnic etc.) durează cel mai mult, mai indică sursa citată.

FOTO Primarul Sectorului 6 a semnat contractul pentru un nou drum, o străpungere extrem de importantă

Până acum a fost efectuat studiul de prefezabilitate și de fezabilitate, studiu de trafic, s-a obținut autorizația de construire, s-au făcut exproprieri în valoare de 34 de milioane de lei, au fost încheiate contracte pentru extindere/relocare rețele de termoficare, rețele ELCEN, lucrări de protejare a apeductelor Apa Nova. Sunt în desfășurare lucrările de introducere a rețelelor de apă și canal.

„Știți că nu mă las și când mă apuc de ceva, nu mă opresc până nu îl fac”, promite Ciprian Ciucu, potrivit sursei menționate.

De altfel, cu doar două zile în urmă a inaugurat un alt drum în Sectorul 6 – Drumul Osiei. Era într-o stare avansată de degradare, fără trotuare, plin de gropi, iar pe timp de ploaie, noroaiele ajungeau la gleznă. După trei luni de lucrări și doi ani de formalități birocratice, Drumul Osiei a devenit o stradă modernă, care respectă toate standardele de calitate și de siguranță. Are două benzi, trotuare, piste de biciclete, copaci, stâlpi de iluminat, gaze, canalizare.

Urmează Drumul Roții și Drumul Belșugului, mai precizează reprezentanții Primăriei Sectorului 6.

FOTO Primarul Sectorului 6 a semnat contractul pentru un nou drum, o străpungere extrem de importantă

viewscnt
Afla mai multe despre
drumul valea largă
sector 6