Înmatriculările de autoturisme au crescut în primele șapte luni cu 69%, la peste 350.000 de unități

Înmatriculările de autoturisme au crescut în primele șapte luni cu 69%, la peste 350.000 de unități
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 aug 2017

Înmatriculările de autoturisme în România au crescut în primele șapte luni ale acestui an cu 69,2% față de aceeași perioadă din 2016, până la 350.780 de unități, potrivit datelor publicate joi de către Direcția Regim Permise Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Înmatriculările de autoturisme second-hand aduse din străinătate au accelerat puternic față de anul trecut, un efect clar al eliminării timbrului de mediu de la 1 februarie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Datele publicate includ înmatriculările cumulate de mașini noi și second-hand și detalii legate de ponderea mașinilor noi sau de ocazie în totalul înmatriculărilor, scrie News.ro.

Astfel, înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în primele șapte luni cu 21,9% față de aceeași perioadă din 2016, la 56.343 unități.

EXCLUSIV ASF a decis: la ce nivel al prețului sunt repartizați șoferii la un asigurător RCA mai ieftin când primesc oferte scumpe CITEȘTE ȘI EXCLUSIV ASF a decis: la ce nivel al prețului sunt repartizați șoferii la un asigurător RCA mai ieftin când primesc oferte scumpe

De asemenea, în perioada ianuarie-iulie au fost înmatriculate în România 294.437 de autoturisme second hand, în creștere cu 82,78% față de primele șapte luni din 2016, potrivit datelor DRPCIV.

Astfel, 83,9% din autoturismele înmatricultate în primele șapte luni au fost uzate.

În luna iulie au fost înmatriculate 11.335 de autoturisme noi, în creștere cu 5,27% față de iulie 2016, și 41.131 autoturisme second-hand, cu 62,16% mai multe față de a șaptea lună a anului trecut.

Principala cauză a creșterii puternice a înmatriculărilor de autoturisme second hand este eliminarea timbrului de mediu de la 1 februarie 2017.

În 2016, au fost înmatriculate 396.538 de autoturisme în România, în creștere cu 19,4% față de 2015, an în care s-au înmatriculat 332.223 de unități.

Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut anul trecut cu 17%, la 94.924 de unități. Anul de vârf pentru înmatriculările de autoturisme noi în România a fost 2007, cu 312.589 înmatriculări. 

viewscnt
Afla mai multe despre
inmatriculari auto
drpciv