Înmatriculările de autoturisme revin pe creștere

Înmatriculările de autoturisme revin pe creștere
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 1 nov 2023

După o frânare puternică în luna septembrie, când înmatriculările de autoturisme au scăzut pentru prima dată în acest an, piața auto și-a revenit rapid în luna octombrie, odată cu startul noii etape a Programului Rabla.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Profit.ro organizează pe 9 noiembrie Gala anuală Povești cu Profit...made in Romania, în care sunt premiați manageri și companii românești - DETALII AICI

Chiar dacă volumul lunar înregistrat nu este printre cele mai mari din 2023, piața auto a reușit să atingă în octombrie un volum de 11.393 autoturisme noi înmatriculate, cu 8 procente peste nivelul din 2022, respectiv un plus de aproape 1000 de autoturisme, ca urmare a repornirii Programului Rabla, care a început deja primele livrări către cumpărători. De asemenea, înmatriculările de autovehicule comerciale ușoare au crescut cu 17,7% în luna octombrie, la un volum de 1.273 unități, astfel că piața totală de vehicule noi (inclusiv camioane și alte vehicule) a înregistrat un nivel de 16.626 unități înmatriculate, cu 13,3% mai multe decât în luna similară din 2022, potrivit datelor privind înmatriculările, analizate de Profit.ro.

Biden salută acorduri sociale ”istorice” în istoria auto, după săptămâni de grevă, între Sindicatul UAW și giganții General Motors, Stellantis și Ford CITEȘTE ȘI Biden salută acorduri sociale ”istorice” în istoria auto, după săptămâni de grevă, între Sindicatul UAW și giganții General Motors, Stellantis și Ford

În total, de la începutul anului au  fost înmatriculate 121.404 autoturisme, cu aproape 15% mai multe decât în urmă cu un an, când erau înmatriculate 105.817 autoturisme.

Cele mai vândute mărci în luna octombrie, după Dacia (3156 de autoturisme înmatriculate), au fost Toyota, cu 986 unități, Skoda, cu 874 unități, VW, cu 865 unități, și Renault, cu 759 unități.

După 10 luni, Dacia are un total de 39.072, majorându-și cota de piață la 32,2%. În același timp, Renault rămâne pe prima poziție a mărcilor de import, cu un volum total de 9030 autoturisme noi înmatriculate, însă distanța față de Toyota (locul 3, 8874 unități) s-a micșorat la mai puțin de 200 de autoturisme. Pe locurile următoare s-au situat Skoda (8871 unități), VW (8560 unități) și Hyundai (7363 unități). Ford, care produce de asemenea autoturisme în România, are un volum înmatriculat de 5676 autoturisme de la începutul anului. Dintre mărcile premium, BMW are cel mai mare volum înmatriculat, 3981 unități, cu aproape 1000 în plus față de Mercedes-Benz (3.050 unități).

Cele mai vândute modele în luna octombrie au fost, ca de obicei, autoturismele Dacia, cu Logan vedetă pe primul loc, cu 950 exemplare vândute, Sandero pe locul al doilea, cu 786 unități, Duster pe locul 3, cu 674 unități, și Spring pe locul 4, cu 506 exemplare înmatriculate. Jogger este singurul care a pierdut teren, coborând pe locul 7, cu numai 240 unități, fiind depășit de Hyundai Tucson, cu 307 exemplare, și Toyota C-HR, cu 248 exemplare.

Volkswagen AG amână planurile de construire a unei fabrici de baterii pentru mașinile electrice în Europa de Est CITEȘTE ȘI Volkswagen AG amână planurile de construire a unei fabrici de baterii pentru mașinile electrice în Europa de Est

După cele 10 luni care au trecut din acest an, Logan a ajuns la 12.178 unități înmatriculate, celelalte modele, în ordinea volumelor fiind Duster (9136), Sandero (8238), Spring (5796), Jogger (3726), Skoda Octavia, cel mai vândut automobil de import (2981), Hyundai Tucson (2327) și Toyota Corolla (2292).

Este de așteptat ca înmatriculările să continue să crească în ultimul trimestrul al acestui an, pe măsură ce comenzile prin Rabla vor fi livrate, iar perioada de trei luni, permisă pentru înmatricularea definitivă, va expira. Dacă va fi menținută creșterea de 14 – 15 procente până la finalul anului, România se va apropia de 150.000 de autoturisme noi înmatriculate, în cele 12 luni.

viewscnt
Afla mai multe despre
inmatriculari romania
piata auto romania
piata auto
inmatriculari europa
inmatriculari dacia