Intrăm în 2024 fără niciun metru din Autostrada Unirii în lucru

Intrăm în 2024 fără niciun metru din Autostrada Unirii în lucru
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 dec 2023

Încă un an încheiat, al 5-lea de când Autostrada Unirii (A8) are și o lege, dar tot nu se lucrează nicăieri pe traseul celor 311 kilometri de la Prut până la Tg. Mureș.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De fapt, există un punct pe acest traseu unde s-a făcut ceva până acum: intersecția complicată – turbionul, cum a început să i se spună – a viitoarei A8 cu actuala A7, arată Ziarul de Iași.

În toamnă a fost anunțat că contractul pentru proiectarea și execuția Secțiunii 3 din Autostrada A8, tronsonul Leghin-Târgu Neamț, va fi semnat la Ministerul Transporturilor. 

HARTA România a depășit pragul de 1.000 km autostradă și drum expres, la 87 de ani după Germania. Dar dezvoltarea rețelei de drumuri rapide este încă deficitară în unele județe CITEȘTE ȘI HARTA România a depășit pragul de 1.000 km autostradă și drum expres, la 87 de ani după Germania. Dar dezvoltarea rețelei de drumuri rapide este încă deficitară în unele județe

Autostrada Moldovei (A7, București – Ploiești – Bacău) este deja în lucru pe toată lungimea ei, iar ultimul lot, Mircești-Pașcani, pentru care autorizația de construcție a fost emisă la începutul acestui an, se termină pentru moment în această intersecție. A7 va continua spre Suceava și Siret, tronsoane care sunt încă în faza realizării documentației.

Între timp, Guvernul a emis hotărârea care dă undă verde procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, alături de cele din proprietatea publică a statului, respectiv a unităților administrativ-teritoriale aflate pe coridorul A7 Mircești-Pașcani.

VIDEO Parcometre noi, fabricate în România - montate în București CITEȘTE ȘI VIDEO Parcometre noi, fabricate în România - montate în București

În aceeași ședință de guvern a fost adoptată și hotărârea similară pentru drumul expres Oradea-Arad.

Nici pe cele două capete ale A8 nu a început încă nimic. Cel de la Moțca spre Tg. Neamț, deși atribuit încă din septembrie, nu a primit încă ordinul de începere (termenul pentru proiectare și execuție fiind doi ani și jumătate), arată sursa citată.

viewscnt
Afla mai multe despre
autostrada unirii
drumuri