La scurt timp după ce Volkswagen a prezentat primul său model electric cu Range Extender, numit ID.Era 9X, pe contul de social media al Li Auto a apărut un mesaj aparent fără sens. „Felicitări Volkswagen pentru producearea cu succes în serie a tehnologiei depășite, neprietenoase cu mediul și cu foarte puțin potențial de dezvoltare în doar șase ani!”.
Pentru cei care nu știu ce stă în spatele acestei declarații, mesajul pare unul critic cu motoarele cu range extender. În realitate, Li Auto este una dintre companiile cu puternice investiții în această direcție, având și unele dintre cele mai căutate mașini cu acest tip de tehnologie.
Explicația mesajului vine dintr-o declarație mai veche făcută de fostul director VW China, Stephan Wollenstein. Acesta spunea, în 2020, că EREV, vehiculele electrice cu range extender, sunt „o tehnologie depășită, poluantă și cu un foarte mic potențial”, explicând că VW nu va investi în acest tip de propulsie, ci se va concentra pe PHEV.
Atunci, replica Li Auto nu a întârziat să apară, ei spunând că nu se poate face o comparație între mașinile PHEV ale VW și modelul Li One. „Invităm media să compare consumul și experiența de condus a modelelor Audi și Porsche PHEV cu cele ale Li One”, spuneau chinezii atrâgând atenția că marca nu are un produs cu care propriul lor automobil să se poată compara.
Realitatea depășește însă orice previziune indiferent cât de specialist poate fi cel care o face. Astăzi, Volkswagen a intrat în era mașinilor cu Range Extender, pe care acum șase ani o considera depășită și ar putea să lase în urmă motoarele PHEV, dacă acestea se vor dovedi mai poluante decât lăsau de înțeles.
Într-o perioadă în care avansul propulsiei electrice pare să încetinească, industria auto caută o cale de tranziție, care să folosească motoarele cu combustie, fără ca acestea să mai contribuie direct la propulsie.
Volkswagen a ales să utilizeze pe range extender motorul pe benzină EA211, cu o cilindree de 1.5 litri, un motor cu patru cilindri care produce 140 CP și care funcționează în Ciclu Miller.
Propulsorul a fost folosit de VW într-un volum covârșitor pe toate mașinile sale, dar mai ales în China, acesta dovedindu-și deja fiabilitatea și performanțele pentru a putea fi folosit ca „prelungitor de autonomie”.
Disputa dintre cele două companii s-a încheiat pentru moment cu o declarație pacifistă făcută de un director chinez al asocierii SAIC – VW, cea care a lansat mașina ID.Era 9X.
Directorul a transmis celor de la Li Auto „felicitări pentru eforturi tuturor profesioniștilor chinezi. Împreună putem contribui la progresul industriei”.













