Kia Soul a debutat în 2008, cu ocazia Salonului Auto de la Paris, dar conceptul care a anunțat acest model a fost prezentat cu doi ani mai devreme la Detroit.
Lansarea pe piață a avut loc în 2009, iar accentul a căzut pe piața nord americană și pe clienții cu o vârstă cuprinsă între 18 și 35 de ani.

Soul propunea un design neconvențional, pentru acele vremuri, însă Kia voia să fie perceput ca un model rezistent și practic. Și chiar așa a fost.
În ultimii 16 ani, Kia a comercializat peste 1.5 milioane de exemplare Soul în America de Nord. Din păcate pentru fanii acestui model, producția va fi oprită la finalul lunii octombrie.

Totuși, mai marii companiei transmit că mai există câteva exemplare rămase la reprezentanțele din SUA.
Dispare cel mai popular model Kia din Europa
Kia și-a susținut expansiunea în Europa în urmă cu 20 de ani, cu ajutorul primului model special creat pentru această piață, Ceed. De atunci, acesta a primit trei generații, fiecare din ele bucurându-se de interes din ce în ce mai mare din partea publicului.
Noua strategie a mărcii sud-coreene a stabilit însă finalul pentru acest model și înlocuirea lui cu K4.

Kia a lansat oficial în Europa noul model K4, o mașină compactă care reprezintă echivalentul lui EV4 cu motoare cu combustie. K4 are un design inspirat din noul limbaj estetic al mărcii și pune capăt erei Ceed, rămas în urmă din punct de vedere al tehnologiei și siguranței.
Prin această lansare, Kia se repoziționează ca o marcă ceva mai bine echipată și mai sofisticată, lăsând în urmă imaginea low-cost de acum 20 de ani.
Spre deosebire de Ceed, K4 nu va fi fabricat în Europa, ci în Mexic, de unde este expediat pe toate piețele lumii. Acest lucru îi va afecta, cu siguranță prețul, dar va permite în schimb celor de la Kia să controleze mai bine costurile de producție. Mașina va ajunge pe piață doar în 2026.
Material realizat în parteneriat cu Automarket